Duma de Stat condamnă presupusa împuşcare a unor soldaţi ruşi capturaţi de forţele ucrainene

Publicat:

Duma de Stat a Rusiei (camera inferioară a parlamentului) a condamnat marţi presupusa împuşcare a unor soldaţi ruşi în timpul capturării lor de către forţele ucrainene, transmite DPA, potrivit agerpres

Deputaţii ruşi au făcut apel la parlamentele altor ţări să se alăture condamnării şi să contribuie la aducerea celor responsabili în faţa justiţiei.


Citește și: Coreea de Nord regretă ‘atitudinea deplorabilă’ a şefului ONU după tirul unei rachete balistice

Uciderea soldaţilor a fost o “încălcare flagrantă” de către Ucraina a dreptului umanitar internaţional şi a Convenţiei de la Geneva privind tratamentul prizonierilor de război, se arată în declaraţia Dumei, potrivit agenţiei de presă de stat TASS, preluată de DPA.

Ucraina a vorbit despre un act de autoapărare, deoarece unul dintre soldaţii ruşi a deschis brusc focul în loc să se culce la pământ alături de camarazii săi.

Biroul ONU pentru Drepturile Omului a anunţat o anchetă.

Citește și: UE organizează o reuniune de urgenţă cu Serbia şi Kosovo, pe fondul tensionării relaţiilor între acestea

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ucraina a lansat un nou timbru poştal pentru a-şi susţine sportivii olimpici

Ucraina a lansat un nou timbru poştal pentru a-şi susţine sportivii olimpici Ucraina a lansat un nou timbru poştal pentru a-şi susţine sportivii olimpici, în...

Acțiunile CrowdStrike și Microsoft au scăzut la bursă, după întreruperea majoră a serviciilor

Acțiunile CrowdStrike și Microsoft au scăzut la bursă, după întreruperea majoră a serviciilor Acţiunile companiilor americane CrowdStrike, specializată în securitate cibernetică, şi Microsoft au scăzut...

O fostă deputată naţionalistă ucraineană, împuşcată mortal la Liov

O fostă deputată naţionalistă ucraineană, împuşcată mortal la Liov Irina Farion, fostă parlamentară naţionalistă ucraineană cunoscută pentru poziţiile sale împotriva Rusiei, a fost împuşcată în...

Șefa statului s-a întâlnit cu moldovenii care locuiesc în Irlanda

Șefa statului s-a întâlnit cu moldovenii care locuiesc în Irlanda Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a aflat într-o vizită de lucru la Dublin, unde a...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.