Dumitru Alaiba: Circa 9 000 de femei au beneficiat de sprijin prin programele ODA, în ultimii patru ani

În ultimii patru ani, circa 9 000 de femei au beneficiat de sprijin prin programele Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA). Datele au fost prezentate astăzi de vicepremierul Dumitru Alaiba, ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării, în contextul Zilei Internaționale a Femeii, transmite MOLDPRES.

Oficialul a subliniat că femeile aduc schimbarea, inovează și contribuie esențial la dezvoltarea economică a țării.

Citește și: Rata șomajului din Germania rămâne la un nivel ridicat, în timp ce problemele industriei din cea mai mare economie a Europei continuă

„Susținem antreprenoriatul feminin și creăm oportunități reale pentru ca femeile să reușească în afaceri. În ultimii patru ani, aproximativ 9 000 de femei au beneficiat de sprijin prin programele ODA – fie că vorbim despre granturi, 373, garantarea creditelor sau cursuri de instruire. Și nu spunem toate acestea doar pentru că e 8 Martie. Adevărul e simplu: femeile aduc schimbarea, inovează și contribuie esențial la dezvoltarea economică a țării, iar asta trebuie de apreciat în fiecare zi”, a spus Dumitru Alaiba.

Potrivit ODA, 1 030 de antreprenoare și-au dezvoltat afacerile prin granturi, în valoare totală de 338,4 milioane de lei. Totodată, 580 de femei, care conduc afaceri, au obținut garanții emise de Fondul de Garantare a Creditelor, în valoare totală de 516,6 milioane de lei.

Citește și: Kremlinul nu cedează niciun centimetru: Anexarea teritoriilor ucrainene ocupate de către Rusia este “nenegociabilă”

Alte 165 de antreprenoare au accesat credite prin Programul 373, obținând finanțare de 600 milioane de lei pentru dezvoltarea afacerilor și crearea de noi locuri de muncă.

De asemenea, 7 200 de femei au ales să se dezvolte profesional și personal prin cursurile de instruire organizate de ODA, dobândind noi competențe în afaceri.

This post was last modified on 08/03/2025 18:08 18:08

Tags: Dumitru AlaibafemeiOda
Politică