
Dumitru Vartic a primit la frontieră un consemn de 90 de zile, însă avocata Violeta Gașițoi susține că acesta nu constituie o măsură preventivă legală, ci doar un instrument tehnic. Potrivit ei, măsura corectă ar fi fost obligarea bănuitului de a nu părăsi țara, cu notificare oficială și ridicarea pașaportului.
„Ni s-a spus că bănuitului i s-a aplicat consent la frontieră pe 90 de zile. Dar legea ne spune că această noțiune nu este o măsură preventivă în cod de procedură penală. Măsura reala fiind obligarea de a nu părăsi țara”, a explicat avocata, transmite Unimedia.
Citeşte şi: O nouă rundă de discuții în formatul „1+1” între Chișinău și Tiraspol – Stiripesurse.md
„Acesta ar însemna dispunerea în formă scrisă și persoana informată despre această măsură. Se pot ridica și pașapoartele, iar interdicția se transmite la frontieră, iar consemnul pe 90 de zile, așa cum ne-a răspuns Poliția, este de fapt un instrument tehnic, nu o măsură juridică”, a declarat Violeta Gașițoi.
Ludmila Vartic și-a pierdut viața în dimineața de 3 martie, după ce s-ar fi aruncat în gol de la etajul superior al unui bloc de locuințe din Chișinău. Tragedia s-a produs în jurul orei 07:00, pe strada Calea Orheiului, din sectorul Râșcani al Capitalei.
Dumitru Vartic, soțul Ludmilei Vartic, a transmis un mesaj pe rețele după moartea femeii. „Pentru familia noastră, această pierdere este o tragedie greu de cuprins în cuvinte. Încercăm, zi de zi, să găsim puterea de a merge mai departe și să rămânem uniți în această perioadă atât de grea”, a scris bărbatul, apoi a șters postarea.
Decesul femeii, în vârstă de 39 de ani, a fost cauzat de o cădere de la înălțime, a declarat pe 11 martie, ministrul Sănătății, Emil Ceban. „Certificatul de deces a fost eliberat personal soțului, care a venit cu buletinul său și buletinul decedatei la data de 4 martie”, a precizat oficialul.
This post was last modified on 16/04/2026 12:21 12:21