
Cu câteva zile înainte de centenarul televiziunii, reprezentanții acestui sector de activitate prezintă o multitudine de noutăți la CES 2026 din Las Vegas, uriașul salon american dedicat tehnologiei pentru marele public, încercând astfel să rămână în cursă cu smartphone-urile și computerele, informează AFP.
Pe 26 ianuarie 1926, scoțianul John Logie Baird a făcut o demonstrație, la Londra, a ‘televizorului’ său, în care apărea chipul, deformat dar recognoscibil, al unui bărbat care se afla în camera de alături.
De atunci, câteva miliarde de televizoare au fost vândute în întreaga lume, inclusiv 230 de milioane în 2024, potrivit cabinetului Counterpoint Research.
Totuși, procentul conținuturilor video vizionate zilnic pe un ecran de televizor a scăzut de la 61% în 2017 la 48% în 2025, a precizat cabinetul Ampere Analysis. În același timp, cota de piață a conținuturilor vizionate pe telefoane mobile s-a dublat, ajungând la 21%.
‘Este o bătălie între marile ecrane, tradițional apreciate de telespectatori mai vârstnici, care au crescut cu un televizor în locuință, și cei mai tineri, consumatori de conținuturi video pe telefon, tabletă sau laptop’, a declarat Patrick Horner, director de cercetare la cabinetul Omdia.
Numărul proprietarilor de televizoare este stabil sau în declin în regiunile lumii, o stagnare pe care industriașii din acest sector încearcă să o compenseze vânzând televizoare mai scumpe, o ‘inflație’ justificată prin creșterea dimensiunii ecranelor și integrarea inteligenței artificiale (AI) generative.
După LCD-uri cu ecran plat, populare la începutul anilor 2000, și ‘Smart TV’-uri, conectate la internet și apărute în prima parte a anilor 2010, sectorul televizoarelor mizează în acest an pe o nouă carte, ‘Micro RGB’, o tehnologie dezvăluită anul trecut.
Tot mai mari
Concret, ea se bazează pe LED, de acum faimoasele diode electroluminiscente, care au înlocuit, cam peste tot, metodele de iluminare clasice.
Aceste televizoare de nouă generație conțin minuscule LED-uri roșii, verzi și albastre, mai mici de 100 de microni, care îmbogățesc culorile imaginii și o fac să devină mai vie.
Samsung, primul producător de televizoare din lume, care ocupă această poziție în fiecare an de două decenii încoace, a fost deja prima companie care a comercializat, în august 2025, un ecran ‘Micro RGB’ de 115 inchi (292 centimetri).
Gigantul sud-coreean a venit anul acesta la CES din Las Vegas cu o versiune de 130 de inchi, adică un televizor cu o diagonală de 3,30 de metri, ce marchează tot o premieră. Prețul nu a fost comunicat, dar ar trebui să fie superior celui de 30.000 de dolari cât costă versiunea de 115 inchi.
Pe lângă calitatea crescută a imaginii, Samsung justifică prețul uriaș al acestui ecran prin funcțiile sale AI.
‘Vom introduce AI în toate domeniile, toate produsele și toate serviciile’, a declarat, într-o prezentare, TM Roh, directorul diviziei de aparate electronice pentru marele public din cadrul grupului Samsung.
Utilizatorul are de acum posibilitatea de a efectua, doar prin intermediul vorbirii, căutarea unui program, generarea unui enonomizor de ecran (screen saver) corespunzând unei descrieri a utilizatorului și navigarea pe internet grație unui parteneriat cu start-upul Perplexity.
În fața modelelor ‘Micro RGB’, concurentul LG a ales să rămână fidel tehnologiei OLED, foarte populară începând din anii 2010. Ea se bazează pe pixeli care se aprind singuri și nu necesită iluminare din spate, această ultimă metodă fiind utilizată de Micro RGB de la Samsung și de un alt rival, TCL.
This post was last modified on 09/01/2026 13:38 13:38