
O delegație a Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), condusă de liderul formațiunii, Igor Dodon, efectuează „o vizită de lucru la Nijni Novgorod”.
Citește și: Un birou permanent al Parlamentului European va fi deschis la Chișinău
Socialiștii anunță, într-un comunicat de presă, că vor participa, la invitația guvernatorului regiunii, Gleb Nikitin, la lucrările Forumului internațional pentru dezvoltare durabilă „SO.ZNANIE”.
Din delegația PSRM fac parte, de asemenea, membrul Comitetului executiv al PSRM Grigore Uzun, deputatul Adunării Populare a Găgăuziei, Elena Iurcenco, consilierul municipal din mun. Chișinău, Dinarie Cojocaru și consilierul municipal din Bălți, Maxim Moroșan.
Precizăm că marți, 10 decembrie, liderul PSRM, Igor Dodon, o critica pe președinta Maia Sandu că s-a dus la Bruxelles și nu la Moscova în contextul crizei energetice care amenință țara.