X

După ce a anunţat diminuarea sprijinului financiar pentru Egipt, Trump îl sună pe omologul său de la Cairo

Preşedintele american Donald Trump l-a contactat telefonic pe omologul său egiptean Abdel Fattah al-Sissi, pentru a-i reafirma susţinerea sa pentru o întărire a relaţiilor cu Egiptul, afectate de o reducere a ajutorului financiar american, a anunţat vineri Preşedinţia egipteană, informează AFP.

În timpul acestei convorbiri telefonice, Trump ‘a afirmat solidaritatea relaţiilor care leagă Egiptul şi SUA’, potrivit unui comunicat al Preşedinţiei egiptene.

Preşedintele american şi-a exprimat dorinţa ‘de a vedea relaţiile dintre cele două ţări dezvoltându-se şi mai mult şi de a fi depăşit orice obstacol ce ar putea să le afecteze’.

Citeşte şi: Ani grei de ÎNCHISOARE pentru moştenitorul imperiului Samsung

Egiptul a criticat miercuri decizia SUA de a reduce sau îngheţa o parte din ajutorul său financiar, calificând-o drept ‘eroare de judecată’.

SUA au decis pe de o parte să îngheţe 195 de milioane de dolari (165 de milioane de euro) asistenţă militară, până când vor fi înregistrate ‘progrese pe calea democraţiei’. Purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei americane Heather Nauert a evocat îngrijorarea SUA după adoptarea unei noi legi privind organizaţiile neguvernamentale, lege semnată de al-Sissi.

Pe de altă parte, alte circa 96 de milioane de dolari de ajutor american vor fi în final folosite pentru susţinerea altor parteneri, a precizat Washingtonul.

Citeşte şi: Fostul şef antidrog din Franţa, ACUZAT că a trecut de partea infractorilor. TRAFIC de stupefiante sub acoperirea perfectă

Ajutorul militar american acordat Egiptului a fost suspendat parţial în 2013 de către Administraţia fostului preşedinte american Barack Obama, ca reacţie la represaliile la adresa susţinătorilor fostului preşedinte Mohamed Mordi, destituit de armată, înainte ca acest ajutor să fie restabilit, cu o anvelopă de 1,3 miliarde de dolari pe an.

Diplomaţia americană a relansat apoi în mod oficial, în august 2015, parteneriatul ‘strategic’ cu Egiptul, promiţând susţinerea Washingtonului în materie de securitate şi de luptă antiteroristă.

Citeşte şi: Un autobuz plin cu muncitori a căzut în mare. 12 oameni au murit în Rusia

Tags: Abdel Fattah al-Sissiajutor financiarDonald TrumpegiptSUA
Categorii: Sinteze