După ce l-a făcut ‘paria’, Biden se va întâlni cu MBS la Riad

Publicat:

Preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, se va deplasa până la sfârşitul lunii în Arabia Saudită unde se va întâlni cu prinţul moştenitor Mohammed bin Salman, revenind asupra promisiunii sale de a trata regatul ca pe un “paria” şi de a nu se adresa liderului controversat, au raportat joi media americane, comentează AFP, potrivit agerpres.

Speculaţiile cu privire la o astfel de vizită în iunie erau răspândite, dar, potrivit cotidianului New York Times (NYT), în prezent este confirmată: liderul de la Casa Albă “a decis să meargă la Riad luna aceasta pentru a construi din nou relaţiile cu regatul petrolier, într-un moment în care încearcă să reducă preţul benzinei în ţara sa şi să izoleze Rusia pe scena internaţională”.


Citelte şi: Rămân încă multe întrebări cu privire la certificatele FALSE de vaccinare anti-Covid-19 CUMPĂRATE de vedete și afacerişti celebri – Black News

La faţa locului, Joe Biden “se va întâlni cu prinţul moştenitor, Mohammed bin Salman”, zis şi MBS, şi cu alţi lideri ai unor ţări arabe, printre care Egiptul, Iordania, Irak şi Emiratele Arabe Unite, a adăugat jurnalul.

NYT a precizat că detaliile logistice şi calendarul urmează să fie confirmate, dar vizita va veni să se adauge unui turneu deja planificat pentru sfârşitul lunii iunie în Israel, în Germania pentru summitul G7 şi în Spania pentru summitul NATO.

Washington Post a relatat, de asemenea, despre vizită citând responsabili sub protecţia anonimatului, subliniind că întâlnirea între patru ochi cu puternicul prinţ va veni după mai multe misiuni “discrete” în bogata ţară de la Golf ale consilierului său pentru Orientul Mijlociu, Brett McGurk, şi emisarului său pentru afaceri energetice, Amos Hochstein, care pledează neobosit pentru o creştere a producţiei de ţiţei pentru a face să scadă inflaţia.

“Preşedintele este nerăbdător să aibă ocazia de a dialoga cu lideri din Orientul Mijlociu, dar nu am nimic de anunţat astăzi”, a spus purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre.

Dar, dacă Joe Biden “stabileşte că este în interesul Statelor Unite să angajeze discuţii cu un lider străin şi că un astfel de angajament poate aduce rezultate, atunci o va face”, a declarat pentru AFP un înalt responsabil al administraţiei Biden sub protecţia anonimatului.

Fără a confirma deplasarea, acest oficial a spus că nu există “nicio îndoială asupra faptului că interese importante (ale Statelor Unite) sunt legate de cele ale Arabiei Saudite”.

Înainte de alegerea sa, Joe Biden a apreciat că Arabia Saudită ar trebui tratată ca un stat “paria’ din cauza asasinarii jurnalistului saudit Jamal Khashoggi. Odată ajuns la putere, democratul a publicat în februarie 2021 raportul serviciilor americane de informaţii acuzându-l pe MBS că a “validat” crima.

Washingtonul a evocat atunci o “recalibrare” a relaţiei cu acest partener strategic din Golf, pentru a întoarce pagina marii proximităţi a preşedinţiei lui Donald Trump fără a merge până la ruptură. Anturajul lui Joe Biden a explicat că preşedintele va vorbi doar cu regele Salman, şi nu cu prinţul, lider de facto al ţării şi interlocutor privilegiat al predecesorului său republican.

Statele Unite şi-au afişat, de asemenea, intenţia de a pune din nou drepturile omului în centrul dialogului său cu liderii saudiţi şi şi-au multiplicat eforturile pentru a pune capăt războiului din Yemen, unde Riadul sprijină militar guvernul împotriva rebelilor houthi.

Decizia vizitei în Arabia Saudită, dacă va fi confirmată, intervine într-un moment în care comunitatea internaţională a obţinut cu greu reînnoirea cu două luni a unui armistiţiu fragil în Yemen. Joe Biden a salutat joi “leadershipul curajos” al conducătorilor saudiţi în acest sens.

Ea intervine, de asemenea, în contextul în care OPEC+, un cartel de ţări exportatoare de petrol condus de Riad, a decis joi să-şi sporească producţia după luni de aşteptare, în pofida creşterii preţurilor, răspunzând astfel apelurilor din partea occidentalilor.

Joi, responsabilul american sub protecţia anonimatului, a minimizat miza drepturilor omului, afirmând că administraţia Biden este îngrijorată de problema în cauză în Arabia Saudită “aşa cum este cu multe ţări cu care împărtăşim interese”.

“Există şi priorităţi strategice la care este important să se răspundă şi contactele noastre şi munca noastră diplomatică s-au intensificat recent”, a adăugat el.

Citeşte şi: SUA pregătesc o rezoluţie pentru a îndemna Iranul ‘să coopereze’ cu AIEA – Black News

Dar întâlnirea faţă în faţă cu MBS este de natură să irite membri ai Congresului american, chiar şi din tabăra democrată a preşedintelui unde personalitatea controversată a prinţului moştenitor este foarte criticată.

Într-un rar interviu cu presa străină publicat în martie de revista The Atlantic, Mohammed bin Salman a lăsat să se înţeleagă că o deteriorare a relaţiilor cu Arabia Saudită i-ar putea dăuna lui Joe Biden. “Depinde de el să se gândească la interesele Americii”, a spus prinţul moştenitor.

Întrebat dacă preşedintele american de 79 de ani i-a înţeles greşit personalitatea, tânărul lider saudit a declarat: “Îmi este absolut indiferent”. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.