X

După ce lituanienii le-au condamnat generalii, Rusia deschide o anchetă împotriva judecătorilor de la Vilnius

Forţele de ordine ruse au deschis miercuri o anchetă penală împotriva judecătorilor lituanieni care au condamnat zeci de ruşi implicaţi în represiunea sângeroasă din 1991 a mişcării de independenţă din această ţară baltică, în timp ce se afla sub ocupaţia URSS, potrivit AFP, transmite și agerpres.

Într-un comunicat, Comitetul de investigaţie rus a indicat că ancheta vizează patru judecători lituanieni care au ’emis un verdict nedrept în mod deliberat’.

Citește și: Jaf ca-n filme pe aeroportul din Tirana: Hoții au fugit cu milioane de euro dintr-un avion!

În martie, un tribunal lituanian l-a condamnat în contumacie pe fostul ministru sovietic al apărării, Dmitri Iazov (94 de ani – foto) la zece ani de închisoare pentru rolul său în asaltul împotriva unei mulţimi care apăra clădirea televiziunii din Vilnius, evenimentele de atunci soldându-se cu 14 morţi şi peste 700 de răniţi în ianuarie 1991.

În total 66 de foşti responsabili în armata sovietică, partidul comunist şi KGB au fost condamnaţi în acelaşi dosar la pedepse mergând de la patru la 14 ani de închisoare.

Comitetul de anchetă rus a afirmat că Lituania a relansat ilegal un caz care a fost deja judecat.

Cei mai mulţi responsabili sovietici condamnaţi în Lituania au cetăţenie rusă, dar unii ucraineană şi belarusă.

Citește și: După numărarea a 95% din voturi, Netanyahu pare că-și va menține fotoliul de premier în Israel

Belarus şi Rusia au refuzat extrădarea suspecţilor. Moscova a respins de asemenea cererea Lituaniei de a-l interoga, în calitate de martor, pe fostul lider sovietic Mihail Gorbaciov, aflat la cârma URSS la acea vreme.

În timp ce Lituania s-a desprins de URSS în 1990, fiind prima republică din componenţa URSS care s-a despărţit de Moscova, trupele sovietice au intrat în ianuarie 1991 în Vilnius pentru a înăbuşi mişcarea de independenţă din republică.

La 13 ianuarie 1991, asaltul armatei sovietice împotriva clădirilor-cheie din capitala lituaniană Vilnius s-a terminat cu vărsare de sânge pentru zeci de mii de protestatari paşnici. Moscova a încercat la acea vreme să recheme la ordine ţările baltice, care şi-au declarat independenţa una după alta în primăvara anului 1990.

Tags: belarusDmitri IazovLituaniaMihail GorbaciovmoscovarusiaURSSVilnius
Categorii: Diaspora