După cea mai FIERBINTE noapte, britanicii se pregătesc pentru temperaturi diurne record – VIDEO

Publicat:

Marea Britanie se pregăteşte pentru temperaturi care se prognozează că vor atinge pentru prima dată 40 de grade Celsius, marţi, după ce a înregistrat cea mai călduroasă noapte din istoria înregistrărilor meteorologice, ceea ce a condus la suspendarea unor servicii feroviare şi la închiderea unor şcoli, informează Reuters, potrivit agerpres.

În Marea Britanie, care se poate confrunta cu dificultăţi pentru menţinerea serviciilor esenţiale de transport în condiţii de căldură extremă sau de zăpadă, a fost instituită stare de “urgenţă naţională” în timp ce temperaturile maxime ameninţă să depăşească recordul anterior, de 38,7 grade Celsius, înregistrat în 2019.


Citeşte şi: Moscova intenţionează să impună ‘termeni complet diferiţi’ dacă vor fi reluate negocierile de pace – Black News

Ministrul Transporturilor, Grant Shapps, a spus că va fi nevoie de mulţi ani ca Marea Britanie să-şi poată moderniza complet infrastructura pentru a face faţă temperaturilor mai ridicate.

“Am asistat la perturbări considerabile în transporturi”, a declarat el pentru BBC. “Probabil că vom avea astăzi cea mai fierbinte zi din toate timpurile în Marea Britanie, iar infrastructura, care în mare parte a fost construită în epoca victoriană, pur şi simplu nu a fost făcută pentru a rezista la astfel de temperaturi”, a adăugat oficialul.

Mare parte din Europa se confruntă de mai bine de o săptămână cu un val de caniculă, care a declanşat incendii de vegetaţie ce au făcut ravagii în zonele rurale afectate de secetă din Portugalia, Spania şi Franţa.

În Marea Britanie, căldura a provocat probleme extinse în transporturi, operatorii feroviari îndemnând populaţia să folosească serviciile lor doar dacă acest lucru este esenţial. Network Rail a postat luni pe Twitter o fotografie cu o şină îndoită, în apropiere de Londra.

Aeroportul Luton din Londra a suspendat temporar zborurile după ce canicula a deteriorat o porţiune din suprafaţa pistei.

Unele servicii feroviare – inclusiv pe o rută importantă între nord-estul Angliei şi Londra – au fost anulate.

Publicul a fost, de asemenea, avertizat să nu înoate în ape deschise pentru a se răcori, poliţia raportând că doi adolescenţi au murit în timp ce înotau într-un lac, respectiv într-un râu.

Citeşte şi: Acord în cadrul UE pentru deschiderea negocierilor de aderare cu Albania şi Macedonia de Nord – Black News

Cel puţin o grădină zoologică importantă, cea din Chester, a anunţat că se va închide, în timp ce Bristol Zoo a oferit îngheţată cu legume, cu frunze sau cu viermi maimuţelor-veveriţă, papagalilor kea şi exemplarelor de panda roşu.

În centrul Londrei turişti din toată lumea au continuat să viziteze atracţiile principale, cum ar fi Palatul Buckingham şi Turnul Londrei. În Trafalgar Square, mulţi s-au oprit să-şi cufunde mâinile, picioarele şi capul în fântâni. Reinier van den Heurel, care locuieşte în Bucureşti, a declarat că şi-a adaptat traseul prin capitala britanică în funcţie de soare. “Te deplasezi din umbră în umbră, orice loc în care trebuie să stai la soare pentru o lungă perioadă de timp e inaccesibil”, a declarat el pentru Reuters.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ambasadorul Rusiei la ONU îl contrazice pe Trump: Războiul din Ucraina nu se poate încheia într-o singură zi

Ambasadorul Rusiei la ONU îl contrazice pe Trump: Războiul din Ucraina nu se poate încheia într-o singură zi Ambasadorul Rusiei la ONU, Vassili Nebenzia, a...

Rusia revendică distrugerea unor avioane de luptă Su-27 la baza de la Mirogorod în Ucraina

Rusia revendică distrugerea unor avioane de luptă Su-27 la baza de la Mirogorod în Ucraina Rusia a afirmat marţi că a distrus cinci avioane...

Orban îi sugerează lui Zelenski să accepte o încetare a focului; preşedintele ucrainean insistă asupra unei ‘păci juste’

Orban îi sugerează lui Zelenski să accepte o încetare a focului; preşedintele ucrainean insistă asupra unei 'păci juste' Premierul ungar Viktor Orban, care a efectuat...

Comisia Europeană ‘avertizează’ România: somație pentru București

Comisia Europeană 'avertizează' România: somație pentru București Comisia Europeană va cere statelor membre luna aceasta să își trimită urgent planurile pe termen lung de climă...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.