După conflictul militar din Himalaya, China şi India au căzut la pace. Liderii celor două puteri asiatice vor o relaţie ‘sănătoasă şi stabilă’

Publicat:

Preşedintele chinez Xi Jinping a susţinut marţi, alături de premierul indian Narendra Modi, necesitatea unei relaţii bilaterale ‘sănătoase şi stabile’ între cele două mari puteri din Asia, la puţin timp după o serioasă confruntare militară în Himalaya, informează presa de stat chineză, potrivit AFP, transmite agerpres.

Xi ‘a afirmat în prezenţa lui Modi că relaţiile bilaterale sănătoase şi stabile sunt în interesul fundamental al popoarelor celor două ţări’, potrivit unui scurt comunicat al agenţiei oficiale Xinhua, preluată de AFP.


Într-un mesaj separat difuzat pe Twitter, mass-media de stat chineză a precizat de asemenea că preşedintele Chinei a îndemnat la repunerea relaţiilor dintre Beijing şi New Delhi ‘pe calea cea bună’.

Citeşte şi: Emmanuel Macron declanşează un război cu presa franceză: ‘Nu mă interesează jurnaliştii!’

Această întrevedere între cei doi lideri de stat pare să fi avut loc în marja unui summit care-i reuneşte de luni, la Xiamen, în sud-estul Chinei, pe liderii marilor puteri emergente BRICS (Brazilia, Rusia, India, China, Africa de Sud).

China şi India au relaţii extrem de tensionate de câteva zile, în legătură cu un conflict frontalier în Himalaya, după ce soldaţi indieni au intervenit pentru a stopa construcţia unui drum de către armata chineză într-o zonă revendicată de Beijing, dar contestată de New Delhi.

Armata indiană s-a retras totuşi la timp pentru a-i permite premierului Modi să se deplaseze la summitul de la Xiamen.

Ministrul chinez al afacerilor externe, Wang Yi, şi-a exprimat săptămâna trecută speranţa că India ‘va trage concluzii din acest incident’.

Ca un al semn de relaţii tensionate între cele două ţări, Modi a ignorat summitul ‘Noile drumuri ale mătăsii’, care a avut loc în mai la Beijing şi care este principalul eveniment diplomatic al anului în China. Acest proiect, drag inimii preşedintelui Xi, este perceput în India ca un instrument de influenţă politică şi comercială chineză.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Uniunea Europeană pregătește măsura care scoate din joc Temu, Shein sau AliExpress

Uniunea Europeană pregătește măsura care scoate din joc Temu, Shein sau AliExpress Uniunea Europeană elaborează planuri pentru a elimina excepția de la taxele vamale de...

CSP: Trei din 4 candidați la funcțiile vacante de procuror au câștigat concursul

CSP: Trei din 4 candidați la funcțiile vacante de procuror au câștigat concursul Cristian Prepeliță, acuzat de Andrei Cebotari, în ședința trecută CSM, că frații...

USMF lansează un nou program de master, pentru anul universitar 2024-2025

USMF lansează un nou program de master, pentru anul universitar 2024-2025 Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” lansează un nou program de...

‘Fii AgriCOOLtor!’, campania destinată absolvenților de gimnaziu, liceu, colegiu și de la ciclul I Licență

'Fii AgriCOOLtor!', campania destinată absolvenților de gimnaziu, liceu, colegiu și de la ciclul I Licență Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare (MAIA) a lansat campania „Fii...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.