După doi ani de criză sanitară, feriboturile Brittany Ferries îşi reiau rutele pe Canalul Mânecii

Publicat:

Compania de transport maritim Brittany Ferries a anunţat redeschiderea tuturor rutelor pe care le operează pe Canalul Mânecii, după doi ani de criză sanitară, dar şi o consolidare pentru sezonul turistic din acest an a ofertei sale între Franţa şi Irlanda, informează marţi AFP, potrivit agerpres

“Suntem încântaţi să confirmăm această veste bună personalului nostru, clienţilor şi partenerilor noştri portuari pentru acest sezon 2022 care începe”, a declarat într-un comunicat Christophe Mathieu, preşedintele consiliului de administraţie al companiei de transport maritim.


Citește și :  Un parlamentar leton a plecat în Ucraina să lupte cu invadatorii ruşi

După o sistare pe parcursul iernii, Brittany Ferries îşi va relansa ruta istorică dintre Roscoff (vestul Franţei), unde se află sediul său, şi Plymouth, în sudul Angliei. Din 28 martie, două nave vor asigura una, respectiv cinci călătorii dus-întors pe săptămână.

Alte două nave îşi vor relua serviciile între Franţa şi sudul Angliei: din 26 martie pe ruta Saint-Malo/Portsmouth şi din 4 aprilie pe cea care leagă Cherbourg de Poole.

De asemenea, compania îşi va consolida pentru sezonul turistic 2022 (din aprilie până la sfârşitul lunii octombrie) rutele pentru pasageri între Franţa şi Irlanda. Vor fi propuse astfel două călătorii dus-întors pe săptămână de la Roscoff la Cork.

“Dublarea acestei rute, cea mai scurtă din Franţa până în Irlanda, permite satisfacerea cererii în creştere a clientelei”, a indicat Brittany Ferries, care oferă şi o rută pentru pasageri către Rosslare din Cherbourg.

După Brexit, Irlanda a devenit din ce în ce mai importantă pentru Brittany Ferries, în special pentru activitatea de transport de marfă, odată cu deschiderea, în 2021 a liniilor directe de la Cherbourg şi Le Havre la Rosslare.

Citește și : Partidul lui Putin cere naţionalizarea fabricilor ale căror companii au plecat din Rusia

Această reluare completă a activităţii coincide cu punerea în funcţiune de către companie a primei sale nave alimentate cu gaz natural lichefiat (GNL). La Salamanca va efectua prima sa traversare comercială de la Portsmouth la Bilbao, Spania, pe 27 martie.

Criza sanitară, dar şi Brexit, au pus în mare dificultate compania bretonă, principal angajator de marinari francezi, care deserveşte trei ţări străine, Regatul Unit, Spania şi Irlanda, cu o flotă de 12 nave.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat în ședința din...

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

Messi a salvat Inter Miami

Messi a salvat Inter Miami Atacantul argentinian al Inter Miami, Lionel Messi, a adus clubului său o remiză în meciul din MLS cu Charlotte. Jocul din...

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate Cod Roșu de inundații în România! Forțele de intervenție de la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.