După mai multe incidente jenante, Germania s-a hotărât să cumpere avioane noi

Publicat:

Guvernul german a decis să achiziţioneze trei avioane Airbus A350 pentru a-şi înnoi flota aeriană după o serie de incidente care au perturbat mai multe deplasări oficiale, inclusiv ale cancelarului Angela Merkel, a anunţat Ministerul Apărării, transmite AFP, potrivit agerpres.

Costurile totale ale achiziţiei se vor ridica la 1,2 miliarde de euro, a precizat ministerul, într-un comunicat emis miercuri seară.


Citește și: Brexitul a fost AMÂNAT până la sfârșitul lui octombrie

Primul aparat ar urma să fie livrat în 2020, iar următoarele două în 2022.

Aceste achiziţii ‘vor permite creşterea capacităţii în avioane lung-curier securizate şi înlocuirea pe termen lung a fostelor tipuri de aeronave’, a explicat Ministerul Apărării.

În preţ intră costul iniţial al avioanelor, la care se adaugă cel pentru echipamente scumpe, precum cabine VIP pentru membrii guvernului şi sisteme speciale de protecţie.

Noile aparate vor fi puse la dispoziţia unor responsabili guvernamentali sau militari şi vor permite, de asemenea, transportul de răniţi sau de materiale.

Decizia guvernului german survine după ce flota sa aeriană s-a confruntat cu o serie de incidente şi pene care l-au pus într-o postură umilitoare.

Potrivit agenţiei dpa, ministrul de finanţe Olaf Scholz, care urmează să plece joi la Washington pentru o reuniune a FMI, nu a putut utiliza aeronava ‘Konrad Adenauer’, un A340 aflat în revizie după un nou incident marţi la un pneu la aterizare.

Citește și: Principalele concluzii ale summit-ului privind Brexitul

Scholz va ajunge în SUA cu un avion mai mic, un A321, care va avea nevoie de o escală pentru realimentare în Islanda.

Cancelarul Angela Merkel a sosit cu întârziere la summitul G20 de la Buenos Aires, din noiembrie 2018, din cauza unei avarii tot a aeronavei ‘Konrad Adenauer’.

De incidente neplăcute au avut parte şi preşedintele german Frank-Walter Steinmeier, rămas blocat în Etiopia în ianuarie după o pană la un alt Airbus, dar şi ministrul de externe Heiko Maas, în două rânduri. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un bărbat din Florida a salvat 12 vecini cu o placă de surf în timpul uraganului Helene

Un bărbat din Florida a salvat 12 vecini cu o placă de surf în timpul uraganului Helene Marty Thomas, locuitor al plajei Indian Rocks, Florida,...

O statuie a lui Trump dezbrăcat, considerată ‘deplorabilă’ de republicani

O statuie a lui Trump dezbrăcat, considerată 'deplorabilă' de republicani O marionetă de 13 metri înălţime cu chipul unui Donald Trump complet dezbrăcat a fost...

Israelul afirmă că a distrus un tunel prin care se puteau transporta arme din Siria în Liban

Israelul afirmă că a distrus un tunel prin care se puteau transporta arme din Siria în Liban Forţele armate israeliene au anunţat vineri că au...

Riabkov: Pericolul unei confruntări între puteri nucleare nu trebuie subestimat

Riabkov: Pericolul unei confruntări între puteri nucleare nu trebuie subestimat Actuala confruntare dintre Rusia şi Occident asupra Ucrainei nu are corespondent în istorie şi o...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.