După multe luni, Jack Ma apare iar în public. Lumea se temea de tot ce-i mai rău!

Publicat:

Antreprenorul chinez Jack Ma, fondatorul companiei de tehnologie Alibaba, a fost văzut miercuri pentru prima dată în public de la sfârşitul lui octombrie, într-un mesaj video distribuit de media de stat, relatează Reuters şi dpa, potrivit agerpres.

În filmul de 50 de secunde, Jack Ma (56 de ani) este văzut adresându-se unui grup de 100 de învăţători din zone rurale.


Citeşte şi: Trump a discutat cu apropiaţii săi despre formarea propriului partid

Compania şi fundaţia sa de caritate au confirmat că Ma a luat parte la o ceremonie online în cadrul unui eveniment anual consacrat învăţătorilor din sate.

El a anunţat cu acest prilej că îşi va extinde activităţile filantropice.

“În aceste zile, am studiat şi reflectat împreună cu colegii mei. Suntem mai hotărâţi ca oricând să ne dedicăm educaţiei şi carităţii”, spune Jack Ma.

Citeşte şi: Steve Bannon se numără printre americanii graţiaţi de Trump

Ultima dată când cel mai renumit antreprenor chinez a mai apărut în public a fost la un forum organizat la Shanghai la finele lunii octombrie, ocazie cu care a criticat sistemul de reglementare din China, într-un discurs care l-a pus în opoziţie cu oficialii chinezi.

Urmarea a fost suspendarea procedurii de listare publică iniţială a Ant Group, una dintre diviziile Alibaba, operaţiune evaluată la 37 de miliarde de dolari, iar în decembrie a fost demarată o anchetă antitrust asupra Alibaba, notează dpa.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Eșec juridic pentru X: Platforma lui Musk trebuie să plătească o amendă mare în Australia

Eșec juridic pentru X: Platforma lui Musk trebuie să plătească o amendă mare în Australia Platforma de social media X, deținută de Elon Musk, a...

O statuie a lui Trump dezbrăcat, considerată ‘deplorabilă’ de republicani

O statuie a lui Trump dezbrăcat, considerată 'deplorabilă' de republicani O marionetă de 13 metri înălţime cu chipul unui Donald Trump complet dezbrăcat a fost...

Operă de artă cu stema Țării Românești, scoasă la licitație la Barcelona. Cumpărătorul este un cetățean român și a plătit 500.000 de euro

Operă de artă cu stema Țării Românești, scoasă la licitație la Barcelona. Cumpărătorul este un cetățean român și a plătit 500.000 de euro Un cetățean...

5 to go investește peste 1 milion de euro pentru a putea deschide 50 de cafenele în Republica Moldova

5 to go investește peste 1 milion de euro pentru a putea deschide 50 de cafenele în Republica Moldova Radu Savopol, cofondatorul rețelei de cafenele...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.