
Actorii Angelina Jolie şi Brad Pitt au ajuns la o înţelegere pentru divorţ, conform unui anunţ făcut marţi de avocatul actriţei, punând capăt unei dispute ce a durat 8 ani, transmite Reuters, potrivit stiripesurse.ro.
Angelina Jolie a deschis în urmă cu 8 ani procesul de divorţ de Brad Pitt, care i-a fost soţ timp de 2 ani şi partener de viaţă încă din 2005.
“Aceasta este doar o parte din lungul proces ce a început acum 8 ani. Sincer, Angelina este epuizată, dar se simte uşurată pentru că această etapă s-a încheiat”, a declarat James Simon, avocatul Angelinei Jolie, adăugând că înţelegerea de divorţ a fost finalizată, semnată şi înaintată instanţei de judecată.
Citeşte şi: Deconectările de lumină – o măsură de ultimă instanță – Stiripesurse.md
Nu au fost încă publicate detaliile acestei înţelegeri. Reprezentanţii lui Brad Pitt nu au putut fi contactaţi de Reuters pentru comentarii.
Laureata premiului Oscar Angelina Jolie a invocat divergenţe ireconciliabile în acţiunea sa de divorţ. Ea a încercat să obţină custodia deplină asupra celor 6 copii ai cuplului, care în momentul deschiderii acţiunii de divorţ aveau între 8 şi 15 ani, oferindu-i lui Brad Pitt dreptul de a-şi vizita copiii.
Astfel a început o luptă aprigă pentru custodia copiilor, în cadrul căreia Brad Pitt a fost investigat pentru acuzaţii de abuz la adresa copiilor, fără a fi găsit vinovat. Actorii s-au acuzat reciproc de încercări de a manipula media în favoarea lor.
Iniţial cuplul a ajuns printr-un judecător privat la o decizie privind custodia egală asupra copiilor.
“Ea nu îl vorbeşte de rău nici public nici în mod privat. Ea încearcă să aducă lumina după această perioadă întunecată”, a declarat o sursă din anturajul Angelinei Jolie, citată în comunicatul avocatului actriţei.
Angelina Jolie, care a câştigat un Oscar pentru rol secundar cu filmul “Girl, Interrupted” (2000), a mai fost căsătorită cu actorii Jonny Lee Miller şi Billy Bob Thornton.
Brad Pitt era căsătorit cu actriţa Jennifer Aniston în 2003, când a filmat alături de Angelina Jolie producţia “Mr. & Mrs. Smith”, povestea iubirii cu năbădăi dintre doi asasini plătiţi care primesc misiunea să se omoare unul pe celălalt. Încă din acea perioadă au apărut speculaţii cu privire la o relaţie romantică între cei doi actori, dar Jolie declara pentru Vogue că sunt doar “foarte, foarte buni prieteni”. În 2005 Brad Pitt şi Jennifer Aniston s-au despărţit.