După SUA şi Israel, Franţa critică legea poloneză privind Holocaustul: ‘Este inoportună’

Publicat:

Legea poloneză asupra Holocaustului, menită să interzică orice expresie ce atribuie crime fasciste Poloniei, este ‘inoportună’ şi ‘condamnabilă’, a declarat miercuri şeful diplomaţiei franceze Jean-Yves Le Drian, informează AFP, potrivit agerpres.

‘Această lege este inoportună, istoria nu trebuie rescrisă, aceasta nu este niciodată un lucru foarte bun şi este necesar mai ales să ne plecăm asupra memoriei Holocaustului, să o difuzăm peste tot, în mod regulat, sistematic’, a declarat Le Drian la postul BFMTV.


Citeşte şi: Trump a rămas impresionat de ce a văzut în Franţa şi a cerut Pentagonului o paradă militară de proporţii

‘Orice element care ar putea ajunge să pervertească această memorie este un lucru negativ’, a continuat el, calificând drept ‘atitudine condamnabilă’ votul asupra legii în Polonia.

Întrebat în legătură cu ce ar putea întreprinde Uniunea Europeană împotriva acestui text, Jean-Yves Le Drian a estimat că ‘presiunea morală va fi suficient de puternică’. ‘În sfârşit, eu sper că va fi’, a adăugat el.

‘Sper, de asemenea, că poporul polonez va şti să se răzgândească şi să facă în aşa fel încât la următoarea dată scadentă el să iasă din această încorsetare care i-a fost impusă de opţiuni naţionaliste extrem de regretabile’, a declarat ministrul francez al afacerilor externe.

Citeşte şi: Bilanţul cutremurului din Taiwan creşte. Un hotel s-a prăbuşit – FOTO/VIDEO

Legea poloneză asupra Holocaustului impune amenzi şi pedepse cu închisoarea de până la trei ani, inclusiv în cazul cetăţenilor străini, pentru formularea sintagmei ‘tabere poloneze ale morţii’ şi pentru sugerarea ‘în mod public şi împotriva realităţii’ a faptului că naţiunea şi statul poloneze au fost complice la crimele comise de Germania nazistă.

Guvernul de la Varşovia, condus de Partidul Lege şi Justiţie (centru-dreapta), afirmă că noul act normativ este necesar pentru a proteja reputaţia polonezilor ca victime ale agresiunii naziste.

Legea a făcut obiectul unor serioase avertismente şi îngrijorări din partea Washingtonului şi Kievului, precum şi a numeroase organizaţii evreieşti.

Responsabilii israelieni sunt nemulţumiţi în special de o prevedere pe care o consideră o încercare de a nega participarea anumitor polonezi la exterminarea evreilor, sau chiar de posibilitatea urmăririi în justiţie a supravieţuitorilor Holocaustului care ar evoca astfel de cazuri.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.