După temperaturile caniculare, Australia este amenințată acum de mai multe incendii de vegetație

Publicat:

Canicula şi vântul puternic au continuat să afecteze vineri numeroase regiuni din sud-estul Australiei, mai multe oraşe fiind ameninţate de incendiile de vegetaţie necontrolate, relatează DPA, potrivit agerpres.

Circa şase sute de persoane au fost evacuate din aşezări aflate în apropierea unui parc naţional din statul insular Tasmania ca urmare a unui masiv incendiu de vegetaţie, iar serviciile de urgenţă din statul Victoria au încercat să ţină piept altor focare de mai mici dimensiuni.


Citește și: Un fost senator democrat ar putea prelua șefia Pentagonului

Autorităţile competente în domeniul intervenţiilor de urgenţă au emis avertizări valabile pentru Maydena, Tyenna şi Parcul Naţional Mount Field, locuitorii fiind îndemnaţi să fie vigilenţi la scânteile, fumul şi cenuşa purtate de vânt.

Capitala Tasmaniei, Hobart, a fost învăluită într-un fum în nuanţe de portocaliu şi negru, degajat de incendiul de vegetaţie activ la circa 60 de kilometri nord-est, iar multe persoane s-au grăbit să distribuie pe reţelele de socializare imagini cu scena ”apocaliptică”.

Incendiul de vegetaţie a izbucnit săptămâna trecută după ce un fulger a lovit o zonă inclusă în patrimoniul natural mondial, o importantă atracţie turistică. Flăcările au mistuit peste 8.800 de hectare, notează DPA.

În statul Victoria, autorităţile au emis avertizări după ce pompierii nu au reuşit să controleze un incendiu activ în sud-estul Rosedale, alimentat de vântul puternic.

Citește și: Polițiștii britanici se pregătesc de tulburări violente în Irlanda de Nord

Temperaturile au crescut vertiginos vineri în Victoria, iar în Melbourne, capitala statului şi al doilea oraş ca mărime din ţară, s-au înregistrat valori de peste 42 de grade Celsius, în cursul după-amiezii.

Statele Noul Wales de Sud şi Australia de Sud au fost afectate la rândul lor de caniculă, populaţia fiind avertizată cu privire la pericolul izbucnirii unor incendii. Totodată, autorităţile sanitare au sfătuit locuitorii să rămână în case după ce a crescut numărul persoanelor care s-au adresat la spital acuzând stări de rău asociate temperaturilor foarte ridicate.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Alarmant! 34 de incendii de vegetație în 24 de ore și 120 de ha distruse

Alarmant! 34 de incendii de vegetație în 24 de ore și 120 de ha distruse Zeci de incendii de vegetație uscată au izbucnit, în ultimele...

Doi bărbați sunt acuzaţi de proxenetism și exploatarea sexuală a două femei

Doi bărbați sunt acuzaţi de proxenetism și exploatarea sexuală a două femei Doi bărbați din Ceadîr-Lunga sunt trimiși pe banca acuzaților, fiind bănuiți de proxenetism...

Se propune decretarea stării de urgență în agricultură

Se propune decretarea stării de urgență în agricultură Fostul vicepreședinte al Parlamentului Alexandr Slusari propune decretarea stării de urgență în agricultură, având în vedere...

Trump şi-a ales vicepreşedintele

Trump şi-a ales vicepreşedintele Donald Trump a anunţat luni că-l alege pe senatorul de Ohio, J.D. Vance, pentru a-i fi vicepreşedinte în cazul în care...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.