Duplicitatea Moscovei, între bombe și negocieri: Donbasul rămâne miza centrală

Jocul celor trei cărți practicat la Abu Dhabi, unde pentru prima dată rușii au fost de acord să se întâlnească cu ucrainenii sub egida parteneriatului Amerikanskiye, așa cum sunt numiți ironic americanii, se poticnește, cum era de așteptat, în Donbas. „Fără rezolvarea problemelor teritoriale, conform formulei convenite la Anchorage, nu va exista o soluție politico-diplomatică permanentă”, avertizează Iuri Ușakov, consilierul lui Putin pe probleme de politică externă. Fără aceasta, continuă implacabilul silogism, „obiectivele operațiunii speciale vor fi atinse pe teren”. Prin urmare, războiul continuă, potrivit stiripesurse.

Însă, pentru a înțelege poziția dură de negociere a lui Vladimir Putin și sustenabilitatea acesteia în ciuda dificultăților crescânde ale sistemului, trebuie să împrumutăm contextul lui Leonardo Sciascia.

Pe plan politic, linia Kremlinului, repetată de radicalii de la vârf sau reluată în talk-show-urile propagandistice ale regimului, e clară: avansați cât mai mult posibil, distrugeți la maxim Ucraina, profitând de divizarea din Occident alimentată de Trump. Moscova are nevoie de victorie pentru a reveni în rândurile marilor puteri, cele care decid politica mondială.

Încă odată, baza teoretică este oferită de filosoful ultranaționalist Alexandr Dughin, omniprezent pe canalul său de Telegram, potrivit căruia „nimic nu va aduce mai aproape pacea decât victoria noastră”. Dughin scoate la iveală neîncrederea atavică față de Occident, în care „nu ar trebui să se aibă niciodată încredere” pentru că „nu se ține de cuvânt” și „nu respectă acordurile”.

Concluzie: „Cu Occidentul se poate doar lupta, oricât de greu ar fi”. Dughin atacă cu agresivitate acel segment al elitei ruse – referindu-se foarte probabil la Kirill Dmitriev, negociatorul lui Putin, poreclit nu întâmplător „Americanul” – care participă „mult prea mult entuziasm la negocierile respingătoare cu reprezentanții speciali ai lui Trump”.

Mai există apoi așa-numiții comentatori „patrioți”, conduși de bloggerul și editorialistul Komsomolskaia Pravda, Alexander Kots, care consideră că războiul și negocierile trebuie ținute separat. În timp ce primul continuă, să continue cele din urmă, spune el, dar în privința a ce? Kots demontează propunerea ucraineană de „armistițiu energetic”, în privința căruia Kievul „nu are nimic de oferit”.

Ar mai rămâne schimbul de prizonieri: „Nu l-am respins niciodată”. Dar, cu siguranță, avertizează Kots, „nu va exista niciun compromis teritorial”. „Nimeni nu are intenția de a semna vreun acord chiar acum”, spune Iuri Podoliaka, care se mândrește cu 3 milioane de urmăritori pe Telegram. Un editorial al RIA Novosti condamnă și propunerea Kievului de armistițiu energetic: „Coloana vertebrală energetică a regimului de la Kiev începe deja să se prăbușească”.

Misiunea țarului

Lărgind spectrul, bloggerul Roman Aliohin, o persoană pe care Kremlinul a etichetat-o ​​drept „agent străin”, trage o salvă preventivă asupra Consiliului pentru Pace din Gaza, propus de Trump care l-a invitat și pe Putin să i se alăture, însă nu a primit încă un răspuns definitiv: „În astfel de consilii pentru pace, Rusia nu va fi niciodată un partener egal. Dacă vrem să supraviețuim nu doar ca teritoriu, ci și ca entitate istorică, trebuie să ne gândim în termeni de arhitectură a puterii noastre, nu în termeni de reacții la inițiativele altora”.

Citește și: Moldova obține dreptul de proprietate asupra Sanatoriului „Moldova” din Odesa

Până aici, contextul explică cum Vladimir Putin nu operează haotic și lasă puține îndoieli cu privire la duplicitatea cu care rușii participă la negocierile în curs, prefăcându-se că negociază cu cei doi dezvoltatori imobiliari ai lui Trump, în timp ce Armata continuă să semene moarte și devastare în Ucraina. Și ne spune că în ochii țarului, problema Donbasului nu este doar o problemă teritorială. El are o misiune de îndeplinit și știe că în prezent se poate baza pe frontul intern. Mai este cineva dispus să spună că Putin își dorește pacea, când este clar că pentru el, atâta timp cât există război, există speranță?