EANA trimite o scrisoare deschisă premierului Janez Jansa în sprijinul Agenţiei slovene de presă

Publicat:

Alianţa Europeană a Agenţiilor de Ştiri (EANA) i-a trimis miercuri premierului sloven Janez Jana o scrisoare deschisă pe fondul prelungirii crizei legată de Agenţia slovenă de presă (STA), potrivit agerpres

Acest nou demers este o reacţie la un mesaj postat în social media de premierul sloven prin care îl acuză pe directorul Agenţiei Naţionale de Presă a Sloveniei (STA), Bojan Veselinovič, de fapte extrem de grave fără niciun fel de dovezi, scrie EANA fără a oferi alte detalii.


Citește și : Preşedintele Israelului denunţă un ‘pogrom de neiertat’

Potrivit scrisorii, aceste acuzaţiile reprezintă un atac la independenţa agenţiei de presă slovene.

“Cineva îşi poate face o idee clară cu privire la libertatea presei şi la calitatea politicilor media dintr-o ţară prin observarea relaţiilor dintre stat şi agenţia naţională de presă, şi a modului în care autorităţile confirmă independenţa presei”, conform documentului semnat de Peter Kropsch, preşedintele EANA şi CEO al Agenţiei germane de presă (DPA) şi de Alexandru Ion Giboi, secretar general al EANA.

Asediul asupra independenţei unei agenţii de presă este condus, de obicei, după două strategii, se mai precizează în scrisoarea deschisă. Una dintre aceste strategii este creşterea presiunii asupra conducerii respectivei agenţii, iar cealaltă este reducerea fondurilor ce-i sunt alocate.

Citește și : Adunarea Naţională a Franţei dă undă verde ‘paşaportului sanitar COVID-19’

“Suntem extrem de îngrijoraţi pentru că, în acest moment, ambele strategii sunt aplicate în Slovenia. Privind spre brutalitatea cu care au fost aplicate ambele strategii, considerăm situaţia STA ca fiind fără precedent. Prin faptul că reputaţia persoanelor implicate a fost lovită fără ezitare, devine clar pentru noi că limitele unei conversaţii publice civilizate au fost depăşite”, se mai arată în scrisoarea deschisă în care se aminteşte şi că agenţia de presă aparţine infrastructurii unei ţări, iar serviciile sale reprezintă o contribuţie importantă la sistemele democratice ce sunt folosite pentru luarea unor decizii pe baza faptelor.

“Un sistem democratic sănătos nu poate funcţiona fără presă liberă”, subliniază scrisoarea deschisă care se încheie cu un îndemn la rezolvarea acestui conflict într-un mod care să nu aducă prejudicii independenţei agenţiei STA şi activităţii pe care o desfăşoară.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat în ședința din...

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

Messi a salvat Inter Miami

Messi a salvat Inter Miami Atacantul argentinian al Inter Miami, Lionel Messi, a adus clubului său o remiză în meciul din MLS cu Charlotte. Jocul din...

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate Cod Roșu de inundații în România! Forțele de intervenție de la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.