X

Echipa AIEA nu reuşeşte să preia schimbul la centrala nucleară ucraineană de la Zaporojie

Un înalt oficial rus a declarat joi agenţiei TASS că noua echipă de experţi ai Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomică (AIEA) nu a reuşit să preia schimbul la monitorizarea centralei nucleare ucrainene de la Zaporojie, transmite agerpres.

Rusia acuză AIEA de întârziere. Mihail Ulianov, reprezentantul Rusiei la AIEA, a afirmat, conform informaţiilor preluate de Reuters de la TASS, că “rotaţia specialiştilor, planificată de o lună, a fost amânată excesiv”. Schimbul urma să aibă loc în 7 februarie, dar încă nu s-a efectuat, “deşi noi nu avem nicio vină”, a susţinut el, adăugând că “ne aşteptăm ca înlocuirea experţilor să urmeze foarte curând, în următoarele zile”.

Citeşte şi: Giuseppe Conte este vizat de o ANCHETĂ legată de pandemia Covid – Black News

Directorul AIEA, Rafael Grossi, a declarat luni că speră ca noua echipă să îşi preia atribuţiile săptămâna aceasta. El a menţionat că reprezentanţii agenţiei au raportat mai multe explozii în apropierea centralei, unde ultima linie de rezervă pentru alimentarea cu energie a fost întreruptă de câteva ori.

Observatorii AIEA sunt prezenţi la Zaporojie din septembrie anul trecut, iar alte echipe ale agenţiei de la Viena au fost trimise la celelalte trei centrale nucleare din Ucraina.

Citeşte şi: Opozantul Henrique Capriles candidează din nou la preşedinţia Venezuelei – Black News

Centrala de la Zaporojie, cea mai mare din Europa, a fost ocupată de forţele militare ruse la începutul invaziei în Ucraina. Linia frontului este în continuare aproape, iar cele două părţi în conflict se acuză reciproc de bombardarea unităţii, unde se găsesc şase reactoare nucleare. 

Tags: Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA)Mihail UlianovRafael GrossirusiaucrainaZaporojie
Categorii: Război in Ucraina