X

Echipa AIEA se află în drum spre centrala nucleară din Zaporojie

Directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, a anunţat luni dimineaţa că se află în drum spre centrala nucleară ucraineană din Zaporojie, care a fost ţinta unor atacuri în ultimele săptămâni, relatează AFP, potrivit agerpres.

“A sosit ziua, misiunea AIEA spre Zaporojie este de acum pe drum. Trebuie să protejăm securitatea Ucrainei şi a celei mai mari centrale din Europa”, a scris Rafael Grossi pe Twitter, precizând că misiunea va ajunge la faţa locului “cel mai târziu în această săptămână”.

Citeşte şi: Patru asociaţii ale judecătorilor europeni contestă aprobarea de către UE a planului polonez de relansare – Black News

Noi bombardamente au vizat în ultimele 24 de ore perimetrul centralei nucleare din Zaporojie (sud-estul Ucrainei), au anunţat sâmbătă Rusia şi Ucraina, acuzându-se reciproc de acestea, în timp ce operatorul ucrainean Energoatom a anunţat că centrala funcţionează de sâmbătă la amiază cu risc de scurgeri şi incendiu.

Citeşte şi: Austria cere UE să decupleze preţul energiei electrice de cel al gazelor – Black News

Trupele ruseşti au bombardat zona “în mai multe rânduri în cursul ultimei zile”, anunţa sâmbătă pe Telegram compania naţională ucraineană Energoatom.

Tags: Agentia Internationala pentru Energia Atomica (AIEA)EnergoatomRafael GrossirusiaucrainaZaporojie
Categorii: Război in Ucraina