X

O echipă de alpinişti polonezi încercă să cucerească vârful K2

O echipă de alpinişti polonezi a pornit duminică spre nordul Pakistanului pentru a încerca să cucerească, în premieră pe perioada iernii, vârful K2, cel de-al doilea vârf al lumii după Everest, conform Reuters.

K2, din munţii Karakorum, aflaţi la graniţa dintre China şi Pakistan, este celebru şi temut deopotrivă printre alpinişti pentru vântul care bate cu foarte mare putere, pantele abrupte şi alunecoase şi numărul mare de căţărători, cel puţin 70, care şi-au pierdut viaţa încercând să-l cucerească, potrivit agerpres .

Adam Bielecki, 34 de ani, unul dintre alpiniştii polonezi care încep temerara escaladă, a declarat pentru Reuters că şansa de a scrie istorie urcând pe acest vârf în timpul iernii reprezintă o “puternică motivaţie” pentru el şi colegii săi.

Citește și : Angela Merkel va colabora cu Franţa pentru a ţine unită Uniunea Europeană

Echipa poloneză este formată din 13 alpinişti şi este condusă de Krzysztof Wielicki, un veteran în vârstă de 67 de ani care a mai condus o expediţie pe K2 în timpul iernii în 2003, dar nu a putut trece de altitudinea de 8.000 de metri. K2, cu puţin mai mic decât Everest, are 8.611 metri altitudine.

Wielicki a precizat pentru Reuters că ascensiunea propriu-zisă va începe pe 8 sau 9 ianuarie, iar dacă va fi un succes, echipa va reveni la tabăra de bază în luna martie.

Pakistanul este o ţară foarte atractivă pentru alpinişti, rivalizând cu Nepalul la numărul de vârfuri de peste 7.000 de metri şi deţinând 5 dintre cele 14 vârfuri mai înalte de 8.000 de metri din lume.

Tags: ChinaEverestK2Karakorumpakistan
Categorii: Știrile zilei