X

Echipa de campanie a lui Trump, audiată în Pennsylvania în cererea anulării rezultatului scrutinului

Echipa de campanie a lui Donald Trump urma să fie audiată marţi de către un judecător din Pennsylvania însărcinat să-i examineze cererea de anulare a rezultatului alegerilor prezidenţiale în acest stat, a cărei respingere probabilă va pecetlui soarta multiplelor recursuri în justiţie pe care le-a formulat, relatează Reuters, potrivit news.ro.

Reclamanţii, care au sesizat justiţia la 9 noiembrie, cer ca aceasta să interzică validarea victoriei lui Joe Biden în acest stat.

Citește și : Autorităţile franceze AU DĂRÂMAT o tabără de migranţi ilegală de lângă Stade de France – VIDEO

Echipa preşedintelui în exerciţiu a depus numeroase plângeri în mai multe state, cu scopul de a contesta rezultatele alegerilor prezidenţiale de la 3 noiembrie, însă nu a obţinut câştig de cauză în vreuna dintre ele.

În cazul în care justiţia din Pennsylvania îi respinge cererea, Donald Trump nu va mai avea nicio speranţă să răstoarne situaţia.

Statul său major – care şi-a redus amploarea solicitărilor – consideră că unii alegători care au votat prin corespondenţă au fost autorizaţi ilegal să voteze din nou după ce l-au invalidat buletinele de vot.

Secretarul de Stat al Pennsylvaniei Kathy Boockvar urmează să certifice rezultatul alegerilor la 23 noiembrie.

Judecătorul Matthew Brann, însărcinat să examineze plângerea, urmează aşadar să se pronunţe rapid în acest dosar.

Trei dintre avocaţii care reprezintă echipa de campanie a lui Donald Trump au cerut luni să iasă din dosar.

Ei au anunţat că au primit acordul clientului lor în acest sens, însă nu au dat explicaţii.

Citește și : Justiţia spaniolă a găsit conturile SECRETE ale fostului rege Juan Carlos

Judecătorul Brann le-a dat câştig de cauză la doi dintre ei. Alt avocat, angajat în aceeaşi zi, a cerut în zadar o amânare a audierii.

Unii experţi în drept electoral consideră că recursurile în serie depuse de echipele preşedintelui în exerciţiu au puţine şanse să răstoarne rezultatul alegerilor prezidenţiale de la 3 noiembrie şi că vizează, mai degrabă, o păstrare a capitalului politic al lui Trump sau o strângere de fonduri.

Tags: alegeriDonald TrumpKathy BoockvarMatthew BrannPennsylvaniaSUA
Categorii: Știrile zilei