Echipa lui Biden îl ameninţă pe Trump că îl va da afară din Casa Albă dacă refuză să plece

Publicat:

Un purtător de cuvânt al lui Joe Biden, candidatul democrat la preşedinţia SUA, a ameninţat vineri să-l “expulzeze” pe Donald Trump de la Casa Albă dacă el va refuza să-şi recunoască înfrângerea, care pare din ce în ce mai probabilă, informează AFP, scrie agerpres.  

Joe Biden, 77 de ani, este vineri la un pas să acceadă la Casa Albă după ce a înregistrat un avans în voturile din statul-cheie Pennsylvania, unde procesul de numărare continuă, însă Donald Trump pare hotărât să conteste verdictul voturilor. Niciun învingător nu a fost încă declarat oficial.


Citește și : Biden, la un pas de a câștiga scrutinul prezidenţial din SUA

“Americanii vor decide deznodământul acestor alegeri”, a declarat vineri Andrew Bates, un purtător de cuvânt al lui Biden. “Iar autorităţile americane sunt perfect capabile să-i expulzeze pe intruşi de la Casa Albă”, a adăugat el.

Într-o numărare a voturilor care avansează foarte încet, tendinţa s-a inversat la începutul dimineţii de vineri: devansat la începutul scrutinului de marţi în Pennsylvania, acum fostul vicepreşedinte democrat are un mic avans în faţa preşedintelui republican.

Citește și : Ministrul german al apărării a rămas CARANTINATĂ în biroul ei din Berlin

Dacă fostul vicepreşedinte al lui Barack Obama va câştiga în Pennsylvania, el va deveni al 46-lea preşedinte al SUA, pe 20 ianuarie, indiferent care va fi rezultatul în alte state americane.

Donald Trump a acuzat joi din nou fraudarea alegerilor, fără a aduce noi elemente în susţinerea acuzaţiilor sale.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un bust al lui Stalin a fost decapitat cu un baros în apropiere de Moscova

Un bust al lui Stalin a fost decapitat cu un baros în apropiere de Moscova Un necunoscut a decapitat cu barosul un bust al dictatorului...

BREAKING – Joe Biden s-a retras din cursa prezidențială a SUA

BREAKING - Joe Biden s-a retras din cursa prezidențială a SUA Președintele Joe Biden s-a retras din cursa prezidențială a SUA din 2024. Acesta a...

Kamala Harris a insistat pentru realegerea preşedintelui Joe Biden, la o strângere de fonduri în Massachusetts

Kamala Harris a insistat pentru realegerea preşedintelui Joe Biden, la o strângere de fonduri în Massachusetts Vicepreşedinta SUA Kamala Harris a insistat sâmbătă pentru realegerea...

O tânără a murit după o intervenție, la un spital din Chișinău. Ce spune chirurgul care a operat-o

O tânără a murit după o intervenție, la un spital din Chișinău. Ce spune chirurgul care a operat-o Valentina Lazari, o tânără de 29 de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.