Echipa lui Navalnîi speră că Olaf Scholz va aborda cazul opozantului rus

Publicat:

Echipa opozantului rus Aleksei Navalnîi speră că Olaf Scholz, cancelarul federal german, va critica din nou, în timpul vizitei sale de marţi la Moscova şi al întrevederii cu preşedintele rus Vladimir Putin, modul în care este tratat principalul critic al Kremlinului, aflat în detenţie, informează dpa, potrivit agerpres.

“Germania este o ţară care luptă pentru libertate şi justiţie. Iar în prezent poziţia ei este mai importantă ca oricând”, a declarat purtătoarea de cuvânt a lui Navalnîi, Kira Iarmîş, luni seara, în Germania.


Citeşte şi: Premierul din Alberta PUNE CAPĂT certificatului de vaccinare – Black News

Scholz urmează să se întâlnească marţi pentru prima dată cu Putin, la Kremlin. Este de aşteptat ca subiectul principal al discuţiilor să fie criza ucraineană, alături de alte câteva probleme bilaterale nesoluţionate dintre Berlin şi Moscova.

Guvernul german a cerut în repetate rânduri, în timpul predecesoarei lui Scholz, Angela Merkel, ca Navalnîi să fie eliberat.

Un nou proces controversat împotriva lui Aleksei Navalnîi ar urma să înceapă în aceeaşi zi cu vizita lui Scholz. În acest nou proces, anchetatorii îl acuză pe opozantul Navalnîi de deturnarea a peste 4,7 milioane de dolari din donaţiile pe care le-au primit organizaţiile sale, acuzaţii pasibile de o pedeapsă maximă de 10 de închisoare. De asemenea, Navalnîi riscă până la şase luni de închisoare pentru ultraj la tribunal, în timpul uneia dintre audierile sale de anul trecut.

Aleksei Navalnîi susţine că procesele împotriva sa sunt motivate politic. El va compărea la noul proces din Moscova prin legătură video din închisoarea în care se află în prezent.

Potrivit Kirei Iarmîş, procesele împotriva lui Navalnîi sunt unele fabricate, iar acest nou proces este fără precedent. Vladimir Putin îşi ia revanşa “după ce a eşuat să-l omoare”, a spus ea.

Citeşte şi: Justin Trudeau declanşează ‘Emergencies Act’ în Canada – Black News

În 2020, Aleksei Navalnîi a stat mai multe luni în convalescenţă în Germania, după ce a supravieţuit unei otrăviri cu un agent neurotoxic, otrăvire în spatele căreia el susţine că s-a aflat preşedintele rus Vladimir Putin.

Critic neobosit al Kremlinului, Navalnîi a fost arestat în ianuarie 2021 la întoarcerea sa în Rusia şi condamnat într-un dosar de fraudă pe care el îl consideră politic şi fabricat. Condamnarea lui a provocat un val de critici şi noi sancţiuni ale Occidentului împotriva Moscovei.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg Nadal a pierdut în 2 seturi în finala cu Borges, scor 2-6,...

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul Statul Israel are capacitate de a rezista mai multor fronturi...

O peșteră care ar putea adăposti astronauți, descoperită sub Marea Liniștii de pe Lună

O peșteră care ar putea adăposti astronauți, descoperită sub Marea Liniștii de pe Lună Pe măsură ce luna plină strălucește pe cerul nopții în acest...

Un angajat al Crucii Roșii Germane a fost condamnat la moarte în Belarus

Un angajat al Crucii Roșii Germane a fost condamnat la moarte în Belarus La sfârșitul lunii iunie, Tribunalul Regional Minsk l-a condamnat la moarte pe...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.