Echipa Ocean Viking a salvat peste 100 de migranţi în largul coastei Libiei

Publicat:

Echipa Ocean Viking, o navă a organizaţiei SOS Méditerranée, a salvat sâmbătă 106 persoane, între care minori, în largul coastei Libiei, a anunţat ONG-ul francez, care efectuează a doua misiune din această iarnă, relatează AFP, potrivit agerpres

Operaţiunea de salvare a avut loc sâmbătă dimineaţa, la 34 de mile marine (63 de kilometri) de coasta libiană, în cazul unei ”ambarcaţiuni penumatice în primejdie”, a scris pe Twitter organizaţia, al cărei sediu se află la est de Marsilia (sudul Franţei).


Citește și : China începe procesul celor doi spioni canadieni

Persoanele salvate, 31 de bărbaţi, opt femei, 67 de minori, dintre care 51 au declarat că sunt neînsoţiţi, a precizat un oficial, adăugând că o femeie a leşinat în cursul operaţiunii de salvare.

Ocean Viking a salvat deja joi 10 persoane, între care trei copii şi un bebeluş care sufereau de deshidratare. Acum sunt în afara pericolului, a precizat oficialul citat.

În cursul primei sale misiuni de iarnă din ianuarie-februarie, Ocean Viking a salvat aproximativ 800 de persoane.

În prezent există două nave de salvare în funcţiune, ONG-ul spaniol Open Arms declarând joi pe Twitter că se îndreaptă spre ”cea mai riscantă graniţă din lume”.

Citește și : Preşedintele Germaniei îi decorează pe fondatorii BioNTech

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE Președintele francez Emmanuel Macron a lansat un avertisment dur cu privire la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.