X

Echipajul de pe Stația Spațială Internațională s-a întors pe Pământ după cinci luni

Echipajul de pe Stația Spațială Internațională s-a întors pe Pământ după cinci luni. În noaptea de sâmbătă spre duminică, cei patru astronauți au aterizat în siguranță lângă Florida și au fost recuperați de navele de salvare, informează mediafax.

Astronauții care alcătuiesc echipa Crew-5 de la bordul Stației Spațiale Internaționale au aterizat în Golful Mexic, în apropierea de Florida.

Citește și : Reuters: Moldova, un cazan geopolitic unic, mocneşte la graniţa războiului declanşat de Rusia

Capsula SpaceX Crew Dragon a plecat de pe stația spațială la ora 2:20 am ET. Nava spațială a efectuat apoi o manevră de întoarcere spre Pământ înainte de a intra în atmosferă și de a ateriza în largul coastei Tampa, Florida, imediat după ora 21.00 ET, potrivit CNN.

Navele de salvare au așteptat sosirea echipei și au recuperat capsula din ocean.

Cei patru membri ai echipajului, astronauții NASA Nicole Mann și Josh Cassada, astronautul Koichi Wakata de la Agenția de Explorare Aerospațială din Japonia și cosmonautul Anna Kikina de la agenția spațială Roscosmos, au fost lansați spre stația spațială la bordul unei capsule SpaceX Crew Dragon în luna octombrie a anului trecut. Aceștia și-au petrecut ultimele luni efectuând experimente de cercetare și operațiuni de întreținere a laboratorului vechi de două decenii.

Înainte de a pleca, astronauții Crew-5 au predat operațiunile echipei Crew-6, care a sosit pe stația spațială la 3 martie.

Citește și : Macron semnalează că nu subestimează nemulţumirile cetăţenilor privind reforma pensiilor

Tags: astronautiCrew-5floridapamantStaţia Spaţială Internaţională
Categorii: Știrile zilei