
În cadrul proiectului „Sprijin pentru instituțiile de aplicare a legii din Moldova ca răspuns la provocările de securitate din regiune”, au avut loc două activități dedicate consolidării cooperării dintre Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, OSCE și partenerii de dezvoltare.
În prima parte a zilei, conducerea IGPF a avut o ședință de lucru cu reprezentanții OSCE, la care a participat E.S. Ambasadoarea Alena Kupchyna, Coordonatoare a activităților de combatere a amenințărilor transnaționale din cadrul Secretariatului OSCE, Viena, împreună cu echipa de implementare a proiectului.
Discuțiile s-au axat pe progresele înregistrate în cadrul proiectului, necesitățile actuale ale Poliției de Frontieră și prioritățile de cooperare pentru perioada următoare, în contextul provocărilor de securitate din regiune.
În cea de-a doua parte a zilei a avut loc ședința Comitetului Director al proiectului, cu participarea Secretarului de stat al Ministerului Afacerilor Interne, Alexandru Bejan, a reprezentanților țărilor donatoare, ai OSCE, precum și ai instituțiilor beneficiare.
În cadrul discuțiilor, participanții au subliniat că inițiativa nu se limitează doar la consolidarea capacităților instituționale ale beneficiarilor, ci contribuie în mod esențial și la îmbunătățirea cooperării interinstituționale. Printr-un răspuns coordonat, eficient și sustenabil la provocările de securitate din regiune, proiectul contribuie la consolidarea siguranței la frontieră, în beneficiul direct al cetățenilor Republicii Moldova.
În cadrul ședinței, a fost semnat Amendamentul nr. 2 al proiectului, care prevede extinderea perioadei de implementare până în iunie 2028. Totodată, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a recepționat un lot de echipamente, soluții software și hardware, destinate subdiviziunilor specializate ale instituției.
This post was last modified on 14/05/2026 12:42 12:42