
Procuratura Anticorupție a fost dotată cu un nou set de echipamente specializate pentru desfășurarea măsurilor speciale de investigații (MSI).
Citește și: A ajuns după gratii pentru distribuirea drogurilor în Chișinău
Lotul a fost oferit în cadrul proiectului „Consolidarea statului de drept și a mecanismelor anticorupție în Republica Moldova”, implementat de GIZ și finanțat de Guvernul Germaniei, Guvernul Regatului Unit și Uniunea Europeană.
Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Fern Horine, a subliniat că Regatul Unit rămâne un partener solid al Republicii Moldova, susținând constant reforma justiției, considerată esențială pentru dezvoltarea statului de drept. Aceasta a accentuat că Marea Britanie va continua cooperarea cu autoritățile moldovenești pentru a răspunde cerințelor cetățenilor și pentru a sprijini parcursul european al țării.
Ambasadorul Germaniei, Margret Uebber, a menționat că lupta împotriva corupției este o prioritate cheie. Corupția afectează grav supremația legii, frânează dezvoltarea economică și ține departe investitorii străini. A apreciat pașii importanți realizați de Republica Moldova în acest domeniu, evidențiind scorul în clasamentul Transparency International în anul 2024, în care Republica Moldova a înregistrat progrese notabile în lupta împotriva corupției, cu o creștere constantă al punctajului în fiecare an. Potrivit ambasadorului, consolidarea capacităților instituționale este esențială pentru finalizarea cu succes a investigațiilor anticorupție și pentru avansarea pe calea integrării europene.
Directorul de țară GIZ Moldova, Claudia Hermes, a remarcat că sprijinul oferit Procuraturii Anticorupție este rezultatul direct al evaluării necesităților instituției efectuate în 2023, care a evidențiat lipsa echipamentelor speciale necesare desfășurării eficiente a investigațiilor. Colaborarea strânsă dintre GIZ, Germania și Regatul Unit a făcut posibilă dotarea cu această tehnologie avansată.
Procurorul-șef interimar al Procuraturii Anticorupție, Marcel Dumbravan, a adresat mulțumiri partenerilor internaționali pentru sprijinul acordat în mod constant luptei împotriva corupției.
This post was last modified on 15/05/2025 15:59 15:59