Echipe de vaccinare antipolio, ATACATE în Afganistan! Sunt morţi şi răniţi!

Publicat:

Patru membri ai unor echipe de vaccinare antipolio au fost ucişi şi alţi patru răniţi într-o serie de atacuri aparent concertate, marţi dimineaţă, în estul Afganistanului, au anunţat Ministerul Sănătăţii şi poliţia locală, transmite AFP, potrivit agerpres.

Atacurile s-au produs la intervale între 30 de minute şi o oră unele de altele, în provincia Nangarhar, a indicat purtătorul de cuvânt al ministerului, Osman Taheri.


Citeşte şi: Canadienii nu vor să împartă vaccinurile cu alte ţări

Victimele ‘erau acolo pentru a imuniza copiii împotriva poliomielitei când au fost ucise de bărbaţi înarmaţi’, a declarat Taheri, precizând că atentatele au avut loc în trei locuri diferite: două în districtele Khogyani (soldate cu doi morţi şi un rănit) şi Surkhrod (doi morţi).

Alţi trei angajaţi ai programului de vaccinare au fost răniţi într-un atac chiar la Jalalabad, capitala provinciei, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei din Nangarhar, Farid Khan.

‘A fost vorba despre atacuri pregătite şi coordonate de inamic’, a spus el, acuzându-i pe talibani. ‘Este opera talibanilor, ei iau ca ţinte personalul din sănătate şi îi privează pe oameni de vaccinuri anti-polio’.

Insurgenţii, prin purtătorul de cuvânt Zabihullah Mudjahid, au dezminţit că ar fi implicaţi în aceste atacuri.

Ele au avut loc la mai puţin de trei luni după un atac în care trei angajate ale programului de vaccinare au fost ucise la Jalalabad.

Virusul poliomielitei, eradicat în restul lumii, este în continuare prezent în Afganistan şi în Pakistan, două ţări unde vaccinarea este privită adesea cu suspiciune.

Talibanii îşi accentuează presiunea asupra armatei afgane, pe fondul retragerii trupelor americane şi internaţionale, care trebuie să se încheie până pe 11 septembrie, dar avansează cu paşi mari.

Suspectaţi de autorităţi că s-au aflat în spatele mai multor atacuri recente cu victime civile, talibanii au dezminţit de fiecare dată.

Citeşte şi: Vaccinarea completă cu Pfizer sau AstraZeneca are o eficacitate de peste 90% împotriva spitalizărilor

În opinia şefei Comisiei independente pentru drepturile omului, Sharzahad Akbar, ‘am ajuns într-un punct în care personal de deminare, infirmiere, personal de vaccinare, apărători ai drepturilor omului şi toate aceste persoane care încearcă să salveze vieţi şi pe cele ale copiilor noştri sunt ucişi sistematic’.

‘Şi nu există niciun mecanism de prevenţie şi nicio sancţiune pentru autori’, a denunţat ea pe Twitter.

Afganistanul a lansat la sfârşitul lunii mai, cu sprijinul UNICEF şi al OMS, campania anuală de vaccinare antipolio care se adresează unui număr de aproape un milion de copii cu vârsta mai mică de 5 ani.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

VIDEO – Situație ciudată în centrul Pământului: Nucleul și-a inversat rotația

VIDEO - Situație ciudată în centrul Pământului: Nucleul și-a inversat rotația În adâncul Pământului se află nucleul, o minge metalică solidă care se rotește independent...

OMS: Spitalele din Republica Moldova sunt pregătite pentru situaţii de urgență

OMS: Spitalele din Republica Moldova sunt pregătite pentru situaţii de urgență Spitalele din Republica Moldova sunt pregătite pentru situaţii de urgență conform protocoalelor Organizaţiei Mondiale...

Războiul cognitiv, noul câmp de luptă al NATO. Soluțiile unui expert pentru combaterea dezinformării

Războiul cognitiv, noul câmp de luptă al NATO. Soluțiile unui expert pentru combaterea dezinformării La summitul său apropiat, marcând 75 de ani de la înființarea...

Doi părinți din stânga Nistrului și-au găsit copilul de un an, blocat în mașină. Ce a urmat

Doi părinți din stânga Nistrului și-au găsit copilul de un an, blocat în mașină. Ce a urmat Emoții puternice pentru un cuplu din stânga Nistrului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.