Ecologiştii britanici vor bloca cel mai mare aeroport din Europa cu drone de jucărie

Publicat:

Activiştii britanici care militează împotriva modificărilor climatice au anunţat joi că vor lansa drone-jucărie pe Aeroportul Heathrow din Londra începând din 13 septembrie, în cadrul unei acţiuni care va determina, cel mai probabil, menţinerea la sol a tuturor avioanelor, cu scopul de a presa guvernul Marii Britanii să adopte măsuri mai dure pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră, informează Reuters, potrivit agerpres.

Grupul ecologist, intitulat “Heathrow Pause”, a precizat că va lansa drone-jucărie în zonele restricţionate ale aeroportului, dar aflate în afara traseelor de zbor ale avioanelor. Reprezentanţii grupului consideră că această acţiune va determina conducerea aeroportului londonez să menţină la sol toate aparatele de zbor şi să amâne astfel toate cursele.


Citeşte şi: Uraganul Dorian spulberă insulele din Caraibe

“Aceasta este o acţiune simbolică, folosim o portiţă legislativă şi sacrificiul participanţilor” pentru a atrage atenţia asupra celei mai grave şi mai urgente crize umanitare cu care ne-am confruntat vreodată”, au declarat reprezentanţii grupului.

“Lipsa de acţiune a guvernului în ceea ce priveşte modificările climatice şi catastrofa care se profilează legată de expansiunea aeroportului nu ne dau de ales şi ne obligă să acţionăm”, au adăugat ei.

Heathrow este cel mai mare aeroport din Europa.

Citeşte şi: Zarif: SUA trebuie să respecte acordul nuclear şi să înceteze ‘terorismul economic’

O purtătoare de cuvânt de la Aeroportul Heathrow a refuzat să facă declaraţii pe această temă.

Activiştii de mediu din grupul “Heathrow Pause” au spus că dronele nu vor fi lansate la înălţimi care să depăşească nivelul capetelor călătorilor şi că vor transmite administratorilor aeroportului londonez o notificare prealabilă cu o oră înainte de debutul acţiunii.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Află în ce țară se află cea mai tânără bunică. Are doar 23 de ani

Află în ce țară se află cea mai tânără bunică. Are doar 23 de ani România este ţara care are cea mai tânără bunică, la...

S-a stins din viață Jon Landau, producătorul premiat cu Oscar pentru „Titanic” şi „Avatar”

S-a stins din viață Jon Landau, producătorul premiat cu Oscar pentru „Titanic” şi „Avatar” Jon Landau, producătorul premiat cu Oscar pentru „Titanic” şi „Avatar”, care...

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT)

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT) Un hacker a avut acces la sistemele interne de...

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august Armata germană va înceta să exploateze baza sa de transport aerian din...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.