Economia germană a revenit pe creştere în T1, dar sporeşte impactul războiului din Ucraina

Publicat:

Economia Germaniei a înregistrat o creştere uşoară în primul trimestru din 2022, sprijinită de un nivel solid al investiţiilor, dar războiul din Ucraina a început din februarie să aibă un impact din ce în ce mai ridicat, arată datele publicate vineri de Oficiul federal de statistică (Destatis), transmite Reuters, potrivit agerpres.

Cea mai mare economie europeană a înregistrat un avans de 0,2% în primele trei luni din acest an, comparativ cu trimestrul patru din 2021, când a fost raportat un declin de 0,3%.


Vezi şi: Joe Biden nu va lăsa Rusia să intimideze Europa (VIDEO) – Black News

“Consecinţele economice ale războiului din Ucraina au avut de la finalul lunii februarie un impact din ce în ce mai ridicat asupra evoluţiei economiei pe termen scurt”, se arată în comunicatul Destatis.

Miercuri, Guvernul de la Berlin a înrăutăţit prognoza de creştere a economiei în 2022 la 2,2%, faţă de un nivel de 3,6% previzionat în ianuarie. De asemenea, a fost revizuită în creştere, la 6,1%, prognoza privind rata inflaţiei în acest an.

Citeşte şi: Erdogan vizitează Arabia Saudită, o premieră după asasinarea lui Khashoggi – Black News

Economistul Commerzbank Joerg Kraemer spune că firmele şi consumatorii sunt îngrijoraţi.

“Dacă sunt oprite livrările de gaze ruseşti, criza energetică va duce probabil la o recesiune profundă. Riscurile economice sunt extrem de ridicate în acest moment”, susţine Kraemer.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Pentru prima dată, energiile regenerabile furnizează majoritatea energiei electrice în Țările de Jos

Pentru prima dată, energiile regenerabile furnizează majoritatea energiei electrice în Țările de Jos Pentru prima dată în istoria Țărilor de Jos, în prima jumătate a...

România a depășit gradul de 100% de umplere a depozitelor de gaze

România a depășit gradul de 100% de umplere a depozitelor de gaze Pe fondul unei producții ridicate de gaze naturale, România încă înmagazinează gaze la...

Viaţa Sfântului Mucenic Alexandru Baltaga, numit şi “Martirul Unirii”, a fost prezentată, într-o premieră cinematografică la Chişinău

Viaţa Sfântului Mucenic Alexandru Baltaga, numit şi "Martirul Unirii", a fost prezentată, într-o premieră cinematografică la Chişinău Viaţa Sfântului Mucenic Alexandru Baltaga, numit şi "Martirul...

Ghid complet pentru Ziua Națională a Vinului 2024: Cum să celebrezi sărbătoarea organizată în primul weekend din octombrie

Ghid complet pentru Ziua Națională a Vinului 2024 În primul weekend din octombrie, la cea de-a XXIII-a ediție a Zilei Naționale a Vinului (ZNV), tradiția...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.