
În al doilea semestru al anului curent, economia țării a înregistrat o creștere cu 2,4%.
Citește și: Stare de urgență la Leova. Digurile a două bazine de acumulare au cedat
Potrivit ministrului Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba, accelerarea este „modestă”, dar evolutivă.
„Avem o accelerare, deși una modestă. Dacă în trimestrul 1 am avut o creștere de 1,9%, în trimestrul 2 avem 2,4%, iar creșterea cumulativă pentru primele șase luni ale anului 2024 este 2,2% față de aceeași perioadă a anului 2023. E un pas înainte”, apreciază ministrul de ramură.
Alaiba consideră că Moldova are nevoie de o creștere accelerată de 8-10%, însă, afirmă că acest potențial se construiește gradual și cu ajutorul reformelor și investițiilor.