Economiile din Germania şi Franţa au crescut în T3

Publicat:

Germania, cea mai mare economie europeană, a crescut neaşteptat în trimestrul trei din 2022, evitând deocamdată ameninţarea recesiunii, în pofida inflaţiei ridicate şi a temerilor privind aprovizionarea cu energie, transmite Reuters, potrivit agerpres.

În termeni ajustaţi sezonier, PIB-ul Germaniei a crescut cu 0,3% în trimestrul trei din 2022, comparativ cu precedentele trei luni (când s-a înregistrat un avans de 0,1%), arată datele publicate vineri de Oficiul federal de statistică (Destatis), în timp ce analiştii intervievaţi de Reuters estimau un declin de 0,2%.


Vezi şi: Bombardamentele ruse nu ne vor frânge, declară Zelenski, care a stat în întuneric lângă epava unei drone – VIDEO – Black News

“Economia germană a continuat să reziste în pofida condiţiilor economice globale dificile, provocate de efectele pandemiei, de perturbările din lanţurile de aprovizionare, de majorarea preţurilor şi de războiul din Ucraina”, se arată în comunicatul Destatis.

În ritm anual, PIB-ul Germaniei a crescut în termeni ajustaţi sezonier cu 1,2% în trimestrul trei din 2022, în timp ce analiştii intervievaţi de Reuters estimau un avans de 0,8%.

În cele mai recente previziuni, Guvernul de la Berlin estima o recesiune în Germania, cu un declin al PIB-ului de 0,4% în 2023.

Franţa, a doua economie a zonei euro, a înregistrat o creştere de 0,2% în trimestrul trei din 2022, după un avans de 0,5% în precedentele trei luni, arată datele publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (Insee), în urma stagnării cheltuielilor gospodăriilor şi a majorării inflaţiei în octombrie. De asemenea, pentru ultimele trei luni din 2022, Insee se aşteaptă la o stagnare a economiei franceze.

Citeşte şi: Un mort şi patru răniţi într-un atac cu cuţit lângă Milano (VIDEO); fotbalistul Pablo Mari, printre victime – Black News

După un indicator armonizat utilizat la nivelul Uniunii Europene, preţurile de consum în Franţa au urcat la 7,1% luna aceasta, de la 6,2% luna precedentă, în urma creşterii preţurilor la alimente şi a costurilor cu energia. Banca Centrală a Franţei se aşteaptă la o rată medie a inflaţiei de 5,8% anul acesta şi la un nivel între 4,2% şi 6,9% în 2023.

Conform previziunilor Băncii Centrale a Franţei, pe ansamblul acestui an PIB-ul ar urma să înregistreze o expansiune de 2,6%, iar pentru 2023 prognoza variază de la un declin de 0,5% la un avans de 0,8%.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.