X

ECOWAS cere juntei care a preluat puterea în Mali să desemneze un preşedinte civil până la 15 septembrie

Comunitatea economică a statelor din Africa de Vest (ECOWAS) a cerut juntei care a preluat puterea în Mali să desemneze un preşedinte civil de tranziţie până la 15 septembrie, potrivit comunicatului final al summitului ECOWAS de la Niamey, relatează AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

“Preşedintele de tranziţie şi prim-ministrul de tranziţie vor trebui să fie desemnaţi cel mai târziu pe 15 septembrie 2020”, a afirmat preşedintele Comisiei ECOWAS, Jean-Claude Brou, care a precizat că tranziţia va trebui să fie “condusă de un preşedinte şi un premier civili pentru o perioadă de 12 luni”.

Citește și : Navalnîi a ieşit din comă şi reacţionează la cuvinte

Între timp, “conferinţa îşi menţine deciziile”, a precizat Brou, referindu-se la sancţiunile adoptate de ECOWAS: închiderea frontierelor şi embargoul asupra schimburilor financiare şi comerciale cu Mali.

Organizaţia “ia act de consultările în curs între actorii malieni şi Consiliul naţional” instituit de pucişti, a adăugat el.

În cursul dimineţii, în deschiderea summitului preşedintele Nigerului, Mahamadou Issoufou, preşedinte în exerciţiu al ECOWAS, a insistat asupra unei “restabiliri rapide a tuturor instituţiilor democratice”.

“Junta trebuie să ne ajute să ajutăm Mali”, a spus el, subliniind că “alţi parteneri strategici ai poporului din Mali îşi fac aceleaşi speranţe”, aluzie în special la Franţa, potrivit AFP.

Citește și : BoJo ‘s-a văzut cu sacii-n căruță’! Londra confirmă măsuri limitate pentru a clarifica dispozițiile privind Irlanda de Nord

Tags: ECOWASMahamadou IssoufouMaliNiamey
Categorii: Știrile zilei