Ed Sheeran îi cere scuze public managerului Manchester United, după ce i-a întrerupt interviul

Ed Sheeran și-a cerut scuze față de noul manager al echipei de fotbal britanice Manchester United, după ce cântărețul l-a întrerupt în timpul unui interviu în direct, relatează Sky News.

Ruben Amorim susținea un interviu după remiza 1-1 a lui United cu Ipswich, duminică, când cântărețul a mers să-l îmbrățișeze pe analistul sportiv Jamie Redknapp. Intervenția sa a oprit interviul, iar Redknapp l-a rugat pe Ed Sheeran să „vină să îl salute într-un minut”, potrivit stiripesurse.

Citește și: Denumirea „Bluetooth” își are originile într-un personaj istoric de acum 1.000 de ani

Unii utilizatori de pe rețelele de socializare au spus că Sheeran a fost „nepoliticos” și i-au cerut să-și exprime scuzele.

„Îmi cer scuze dacă l-am jignit pe Amorim ieri, de fapt, nu am realizat că era intervievat la momentul respectiv, am mers rapid doar ca să îi spun bună și pa lui Jamie”, a scris cântărețul pe Instagram.

„Evident, simt puțin prost, dar viața merge înainte. Un meci super, totuși, deci felicitări tuturor persoanelor implicate”, a adăugat el.

Citește și: Rezervele de aur ale Rusiei au ajuns la cel mai ridicat nivel din istoria sa. Cât valorează

This post was last modified on 26/11/2024 16:18 16:18

Tags: Ed SheeranManchester United
Diverse