Edgar Zambrano iese din greva foamei

Publicat:

Vicepreşedintele parlamentului venezuelan Edgar Zambrano, închis din 8 mai pentru sprijinul acordat revoltei militare eşuate împotriva preşedintelui ţării Nicolas Maduro, a încetat greva foamei începută în urmă cu zece zile, a anunţat duminică soţia politicianului, transmite AFP, potrivit agerpres.

După ce autorităţile au acceptat ca acesta să primească o vizită din partea familiei, Edgar Zambrano a decis “încheierea progresivă a grevei foamei”, a scris Sobella Mejias pe contul său de Twitter, precizând că soţul său, închis în cartierul general al serviciilor de informaţii (Sebin), şi-a văzut cele două fiice, nepoata şi ginerele.


Citeşte şi: Trump le critică dur pe cele patru parlamentare democrate

Joi, liderul opoziţiei Juan Guaido, recunoscut drept preşedinte interimar al Venezuelei de 50 de ţări, a anunţat că Zambrano a intrat în greva foamei “pentru drepturile tuturor venezuelenilor, a tovarăşilor săi arestaţi odată cu el, precum şi a tuturor prizonierilor politici”.

Curtea Supremă de Justiţie, pe care opoziţia o acuză că se află în solda preşedintelui Nicolas Maduro, a lansat urmăriri penale pe numele lui Edgar Zambrano şi a altor 14 parlamentari acuzaţi că au susţinut tentativă de insurecţie militară de la sfârşitul lunii aprilie, la indicaţia lui Juan Guaido.

La solicitarea Curţii supreme, Adunarea Constituantă, care are depline puteri şi este formată din membri fideli în totalitate preşedintelui socialist Nicolas Maduro, le-a ridicat imunitatea acestor parlamentari.

Zambrano a fost arestat la Caracas de agenţii Sebin. Parlamentarul a refuzat timp de minute bune să coboare din maşina în care se refugiase. În cele din urmă, automobilul a fost remorcat de un camion-macara la sediul Sebin. Zambrano a fost plasat apoi în detenţie provizorie într-o închisoare militară din capitală.

Ceilalţi parlamentari s-au refugiat în sediul unor rezidenţe diplomatice, au fugit în străinătate sau au intrat în clandestinitate.

Citeşte şi: Partidul lui Zelenski a câştigat alegerile parlamentare din Ucraina cu 44% din voturi

Juan Guaido acuză guvernul socialist al lui Nicolas Maduro că doreşte “să pună căluş” parlamentului, singura instituţie venezueleană controlată de opoziţie.

În prezent au loc în Barbados negocieri vizând soluţionarea crizei politice din Venezuela între membrii delegaţiilor preşedintelui Maduro şi opoziţiei.

Conform ONG-ului local de apărare a drepturilor omului, Foro Penal, în Venezuela există în prezent 589 de prizonieri politici, cifră negată de Nicolas Maduro.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Melania Trump apără dreptul la avort în cartea sa de memorii

Melania Trump apără dreptul la avort în cartea sa de memorii Melania Trump apără cu fervoare dreptul la avort în viitoarea carte de memorii: „Am...

Unul dintre cei doi medici acuzaţi de moartea lui Matthew Perry a pledat vinovat

Unul dintre cei doi medici acuzaţi de moartea lui Matthew Perry a pledat vinovat Unul dintre cei doi medici acuzaţi în ancheta privind moartea lui...

Zeci de tigri şi lei în captivitate au murit în Vietnam; a fost detectată gripă aviară

Zeci de tigri şi lei în captivitate au murit în Vietnam; animalele erau pozitive la gripă aviară Zeci de tigri şi lei în captivitate au...

Singurătatea şi dependenţa de internet, printre principalele probleme din domeniul sănătăţii mintale (psihiatru)

Singurătatea şi dependenţa de internet, printre principalele probleme din domeniul sănătăţii mintale (psihiatru) ''Singurătatea şi dependenţa de internet se vor numără printre principalele probleme de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.