X

Edi Rama pe cale să obţină al treilea mandat de prim-ministru în Albania după ce partidul său a câştigat alegerile parlamentare

Partidul Socialist al premierului Edi Rama a câştigat alegerile parlamentare desfăşurate duminică în Albania, cu 49% dintre voturile exprimate, a anunţat marţi Comisia electorală, după numărarea a 94% din buletinele de vot, transmite dpa, potrivit agerpres.

Socialiştii sunt creditaţi cu 94 de mandate din totalul de 140, reuşind să-şi păstreze atât scorul electoral anterior din 2017, cât şi numărul de locuri în parlament.

Citește și : Arabia Saudită a distrus o navă-capcană în Marea Roşie

Edi Rama, care urmează să preia al treilea mandat succesiv de prim-ministru, a promis în mod repetat îmbunătăţirea actului de guvernare într-o ţară care se luptă cu birocraţia ineficientă, corupţia şi emigraţia ridicată. În precedentele sale două mandate, el a tins spre un stil autoritar de guvernare.

Partidul Democrat, de opoziţie, a obţinut 39% din voturi şi 59 de mandate (un plus de 10 procente şi 16 mandate), iar aliatul său, Mişcarea Socialistă pentru Integrare (LSI), 7% din voturi şi patru locuri în parlament. LSI, condus de Monika Kryemadhi, soţia preşedintelui albanez Ilir Meta, este perdantul clar al scrutinului, văzându-şi înjumătăţit scorul electoral şi urmând să mai deţină doar 12 mandate.

Partidul Social Democrat al omului de afaceri Tom Doshi a obţinut trei mandate, faţă de unul singur în legislatura anterioară.

Prezenţa la vot a fost de 48%, cu trei puncte procentuale peste cea din 2017, care a marcat un minim istoric.

Albania, o dictatură de tip stalinist până la începutul anilor 1990, a trecut ulterior prin schimbări profunde şi a devenit o economie de piaţă. În 2009 a aderat la NATO, iar anul trecut a primit undă verde pentru începerea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană.

Ziua scrutinului a fost liniştită, în contrast cu alegeri anterioare. Acuzaţiile de fraudă electorală şi cumpărare de voturi, obişnuite în trecut, au fost absente iniţial.

Observatorii internaţionali au apreciat că alegerile ‘s-au caracterizat printr-o campanie vie şi incluzivă’, deşi folosirea abuzivă de fonduri publice în timpul campaniei a provocat unele îngrijorări.

Citește și : Mii de oameni protestează în capitala Ciadului împotriva Franței și guvernului de tranziție susținut de Paris

Acest fapt a fost remarcat de şeful diplomaţiei UE, Josep Borrell, şi de comisarul european pentru politica de vecinătate, Oliver Varhelyi, care au transmis, într-un comunicat, că ‘Albania a parcurs un drum lung pe drumul său spre Uniunea Europeană’.

‘Ne aşteptăm ca noul parlament albanez şi noul guvern să continue agenda de reforme cu determinare, mai ales în ce priveşte statul de drept’, au adăugat oficialii europeni.

Tags: AlbaniaEdi RamaLSIopozitie
Categorii: Diaspora