
Primarul Chișinăului, Ion Ceban, a avut o întrevedere cu ambasadorul Regatului Spaniei în Republica Moldova, José Antonio Hernández Pérez-Solórzano.
În cadrul discuțiilor, au fost abordate aspecte legate de cooperarea în domenii esențiale precum turismul, economia, educația și sectorul social. Un subiect important a fost promovarea limbii și culturii spaniole, inclusiv prin activitățile Liceului „Miguel de Cervantes” din Chișinău, care organizează cursuri de limba spaniolă și schimburi educaționale între elevi și profesori, potrivit subiectulzilei.md.
De asemenea, a fost subliniată contribuția semnificativă a diasporei moldovenești din Spania în consolidarea relațiilor economice și sociale între cele două țări. Ceban a evidențiat progresul relațiilor între Chișinău și Madrid, menționând întâlnirea recentă din februarie a reprezentanților celor două municipalități.
This post was last modified on 13/03/2025 16:54 16:54