Efecte grave ale poluării atmosferice: Particule de carbon negru, detectate în placenta femeilor însărcinate

Publicat:

Un grup de cercetători belgieni a detectat particule de carbon negru în placenta unor femei însărcinate, expuse la poluarea atmosferică pe parcursul gravidităţii, potrivit unui studiu publicat marţi de revista Nature Communications, citat de EFE, scrie agerpres.

Studiul, condus de profesorul Tim Nawrot de la Universitatea Hasselt din Belgia, a cuprins un număr de 28 de gravide, care au fost monitorizate cu ajutorul unor aparate de imagistică de înaltă rezoluţie.


Citește și : Treisprezece persoane, ucise de fulger în Sudanul de Sud

Experţii au detectat particule de carbon negru în placentele a cinci dintre aceste femei, care au născut prematur, în timp ce alte 23 au născut la finalul perioadei de gestaţie.

Zece dintre femeile expuse la un nivel mai ridicat de particule de carbon negru atmosferic (2,42 micrograme pe metru cub) în timpul sarcinii prezentau un grad mai mare de particule în placentă decât cele zece expuse la un nivel de poluare mai scăzut (0,63 micrograme pe metru cub).

Carbonul negru este un factor poluator care rezulta din arderea incompletă a combustibililor fosili, a biocombustibililor şi a biomasei (lemn, gunoi de animale etc). Este cel mai puternic aerosol care contribuie la încălzirea climei. Se ştie că are efecte dăunătoare asupra sarcinii fiind corelat cu naşterile premature sau cu o greutate sub medie a nou-născuţilor.

Citește și : Accident rutier grav în Italia. Zeci de răniţi după ce un autobuz a ieşit de pe carosabil

Cercetătorii au subliniat că este nevoie de mai multe studii pentru a determina dacă acumularea de particule de carbon negru în ţesutul placentar poate ajunge la făt.

Ei au precizat însă că este obligatoriu să fie înţelese aceste riscuri pentru a spori atenţia asupra femeilor însărcinate care trăiesc în zonele cu poluare accentuată.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat în ședința din...

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

Messi a salvat Inter Miami

Messi a salvat Inter Miami Atacantul argentinian al Inter Miami, Lionel Messi, a adus clubului său o remiză în meciul din MLS cu Charlotte. Jocul din...

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate Cod Roșu de inundații în România! Forțele de intervenție de la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.