X

Egipt: 16 presupuşi jihadişti, uciși în timpul operaţiunilor poliţiei în Sinai

Ministerul de Interne al Egiptului a anunţat marţi că 16 presupuşi jihadişti au fost ucişi în timpul operaţiunilor poliţiei în Sinai, în estul acestei ţări, unde forţele de securitate luptă împotriva unei ramuri a grupării Stat Islamic (SI), informează AFP, potrivit agerpres.

Potrivit informaţiilor obţinute de forţele de securitate, suspecţii plănuiau atacuri împotriva unor “instalaţii importante şi vitale” şi a unor personalităţi din oraşul Al-Arich (nordul Sinaiului), precizează ministerul într-un comunicat.

Citește și : Populiştii ‘vând’ interesele europene, afirmă succesoarea lui Merkel

“Confruntări armate cu teroriştii au dus la moartea a 16 dintre ei”, a adăugat ministerul, precizând că presupuşii jihadişti se aflau într-o ascunzătoare în Al-Arich.

Arme şi explozivi au fost descoperite asupra lor, a adăugat ministerul, care nu a indicat data acestor operaţiuni.

Activi de mai mulţi ani în în nordul peninsulei Sinai, jihadiştii au trecut de la atacuri sporadice la o veritabilă insurecţie, după destituirea de către armată a preşedintelui islamist Mohamed Morsi în 2013. De atunci, sute de soldaţi şi poliţişti au fost ucişi în atacuri atribuite jihadiştilor.

În februarie 2018, autorităţile au lansat operaţiunea “Sinai 2018”, menită să “cureţe” ţara de terorism.

Armata şi poliţia anunţă regulat moartea unor presupuşi jihadişti în urma operaţiunilor, însă nu sunt disponibile cifre din surse independente.

Citește și : Dronele ‘Made in China’ prezintă riscuri de spionaj, atenţionează Washingtonul

Tags: Al-ArichegiptjihadistiSinaiStat Islamic (SI)
Categorii: Sinteze