Egipt: Accident grav la sud de Cairo. Cel puțin 12 morți și 11 răniți

Publicat:

Cel puţin 12 persoane şi-au pierdut viaţa miercuri în urma coliziunii a două microbuze de pasageri în sudul capitalei egiptene Cairo, au anunţat surse locale de securitate, relatează dpa, potrivit agerpres.

Alte 11 persoane au fost rănite în accidentul care s-a produs pe o autostradă principală din apropierea Helwan, o suburbie a capitalei egiptene, au menţionat sursele citate.


Citește și : Ciclonul Vayu creşte în intensitate şi se apropie de coastele vestice ale Indiei

Accidentul a avut loc după ce şoferul unui microbuz a pierdut controlul atunci când o anvelopă a autovehiculului pe care îl conducea a explodat şi a intrat într-un alt microbuz care venea din sens opus, au adăugat sursele citate.

Potrivit ziarului Al-Ahram, 14 persoane şi-au pierdut viaţa şi alte opt au fost rănite în acest accident. Accidentele rutiere grave sunt relativ frecvente în Egipt, fiind deseori cauzate de condusul imprudent şi de starea precară drumurilor.

Aproximativ 8.480 de accidente de circulaţie au avut loc în Egipt în 2018, în scădere cu 23,6% faţă de anul precedent, potrivit unor cifre oficiale. Accidentele din 2018 s-au soldat cu 3.087 decese, potrivit surselor citate.

Citește și : Metroul din Paris renunţă treptat la tichetele din hârtie în favoarea cardurilor electronice

În ultimii ani, în Egipt a fost construită o reţea de drumuri noi destinată să amelioreze calitatea infrastructurii rutiere în această ţară de numără aproape 100 de milioane de locuitori.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.