X

Egipt : Înghesuială şi îmbrânceli pentru a obţine un selfie cu statuia lui Ramses al II-lea în interiorul templului din Abu Simbel

Soarele a luminat luni chipul faraonului Ramses al II-lea în interiorul templului din Abu Simbel, un eveniment care are loc de două ori pe an, dar care anul acesta a căpătat o mai mare însemnătate, având în vedere că se împlinesc cinci decenii de la relocarea piesă cu piesă a acestui colosal monument egiptean, relatează EFE, potrivit Agerpres.

Sute de turişti veniţi din întreaga lume în Egipt s-au trezit cu noaptea în cap, sau nu au dormit deloc, pentru a vedea cum primele raze ale soarelui pătrund în templul din Abu Simbel şi iluminează chipul lui Ramses al II-lea… şi a putea face un selfie cu faraonul după 3000 de ani de la domnia sa.

Citește și : Trump anunţă reducerea ajutoarelor acordate Guatemalei, Hondurasului şi Salvadorului

Din China, Noua Zeelandă, Canada sau Spania, turişti şi curioşi au poposit în zorii zilei în mica localitate Abu Simbel, din sudul ţării, pentru a observa un fenomen care are loc de două ori pe an: la 22 octombrie şi la 22 februarie, dată care, potrivit egiptologilor, ar putea coincide cu ziua de naştere şi cu încoronarea faraonului.

Templul din Abu Simbel este cunoscut nu doar pentru maiestuozitatea şi buna lui conservare, ci şi prin uimitoarea lucrare de inginerie care a presupus demontarea şi transferarea sa bucată cu bucată, pentru a evita ca templul să fie acoperit de apele lacului Naser după construcţia barajului de la Assuan, într-o operaţiune de succes condusă de UNESCO în urmă cu 50 de ani.

Ramses al II-lea şi-a înălţat templul funerar – Ramesseumul – la Theba, urmând ca expresia deplinei sale puteri “divine” şi politice să se manifeste în construcţia celor două temple de la Abu-Simbel. Păstrate aproape intacte timp de peste 3000 de ani, în 1968-1969, odată cu începerea lucrărilor la barajulde la Assuan, au fost tăiate în stâncă, transportate şi reconstituite.

Operaţiunile de strămutare şi restaurare au fost întreprinse sub egida UNESCO, folosindu-se tehnicile cele mai moderne din acea vreme.

Citește și : 12 militari marocani au fost răniţi, după ce sute de migranţi au luat cu asalt enclava spaniolă Melilla

Tags: Abu SimbelegiptfaraonRamses al II-leaturisti
Categorii: Știrile zilei