X

Egipt : Nepotul preşedintelui egiptean asasinat Anwar al-Sadat nu va mai participa la alegerile prezidenţiale

Nepotul preşedintelui egiptean asasinat Anwar al-Sadat, devenit o voce a disidenţei în Egipt, a anunţat luni că nu va mai participa la alegerile prezidenţiale din martie 2018, denunţând climatul de teamă care înconjoară acest scrutin, relatează AFP şi Reuters.

Actualul preşedinte egiptean Abdel Fattah al-Sissi, ales în 2014, încă nu şi-a anunţat candidatura, însă este de aşteptat să candideze şi să câştige detaşat scrutinul prevăzut pentru perioada 26-28 martie, notează Reuters.

Mohamed Anwar al-Sadat, al cărui unchi a condus un program amplu de liberalizare a economiei şi a susţinut relaţiile cu Israelul înainte de a fi asasinat în 1981, a anunţat anterior că va candida împotriva lui Sissi la alegerile prezidenţiale, conform agerpres .

‘Nu vom intra într-o luptă deja pierdută’, a declarat Mohamed Anwar al-Sadat, fost deputat, la o conferinţă de presă la sediul Partidului Reformei şi Dezvoltării pe care îl conduce.

Citește și : Papa Francisc : Omenirea se află „la limită” în faţa riscului de izbucnire a unui război nuclear

Într-un comunicat de presă, nepotul fostului preşedinte a subliniat lipsa ‘unor garanţii clare asupra integrităţii şi imparţialităţii instituţiilor de stat’ acuzate că susţin puterea.

Luna trecută, Sadat a acuzat serviciile de securitate că l-au împiedicat să organizeze conferinţe de presă în mai multe hoteluri importante din capitală.

‘Sunt o victimă a hărţuirii personale’, a afirmat el atunci.

Exclus din Parlament în februarie 2017, Mohamed Anwar al-Sadat s-a făcut remarcat în timpul legislaturii pentru poziţiile sale critice faţă de încălcările drepturilor omului în Egipt.

Cei care vor să participe la alegerile prezidenţiale au termen până la 29 ianuarie să-şi înregistreze candidatura la Autoritatea Electorală Naţională.

Tags: Abdel Fattah al-Sissialegerile prezidentialeAnwar al-SadategiptisraelMohamed Anwar al-Sadat
Categorii: Sinteze