Egipt: Un lider al mişcării Fraţii Musulmani, condamnat la închisoare pe viaţă

Publicat:

Justiţia egipteană i-a condamnat miercuri pe liderul mişcării islamiste Fraţii Musulmani Mohamed Badie şi pe adjunctul său, Khairat al Shater, la închisoare pe viaţă, în legătură cu rolul pe care l-au jucat în violenţe care au urmat răsturnării de la putere a fostului preşedinte islamist Mohamed Morsi, în 2013, de către armată, au declarat surse judiciare pentru Reuters, potrivit News.ro .

Badie şi Shater au fost condamnaţi la aceeaşi pedeapsă în 2015, în legătură cu incidente violente între susţinători şi opozanţi ai mişcării Fraţii Musulmani la sediul acestei organizaţii islamiste.


Citește și : EXPLOZIE la o benzinarie din Italia. Doi morți și zeci de răniți

Această hotărâre poate fi atacată în recurs la Curtea de Casaţie, cea mai înaltă instanţă judciară în Egipt.

Alţi patru inculpaţi au fost condamnaţi la închisoare pe viaţă.

Saad al Katatny, preşedintele Parlamentului în timpul preşedinţiei lui Morsi, a fost achitat, dar şi un fost ministru, doi lideri ai mişcării Fraţii Muslmani şi alţi doi inculpaţi.

Citește și : CNN: Coreea de Nord lucrează la extinderea unei bazei de rachete nucleare

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.