Egiptul dezminte că armele nord-coreene descoperite în apropierea coastelor sale îi erau destinate

Publicat:

Egiptul a dezminţit luni într-un comunicat trimis agenţiei France Presse o informaţie apărută în cotidianul american Washington Post, potrivit căreia o încărcătură de arme nord-coreene interceptată în apropierea coastelor egiptene, apoi distrusă, îi era destinată. 

Washington Post, care citează surse oficiale americane şi diplomaţi occidentali, a publicat duminică un articol în care dezvăluia că o navă a fost sechestrată în august 2016 la intrarea în Canalul Suez, având la bord vreo 30.000 de rachete şi că acest transport era destinat Egiptului.


Potrivit cotidianului american, Naţiunile Unite au publicat ulterior un raport în care se menţiona că este cea mai importantă captură din istoria sancţiunilor împotriva Phenianului.

Într-un comunicat trimis AFP, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Cairo, Ahmed Abu Zeid, a afirmat că “încărcătura care a fost confiscată nu era destinată Egiptului”.

“Într-adevăr, autorităţile egiptene au interceptat o navă sub pavilion cambodgian înainte de a trece prin intrarea de sud a Canalului Suez, după informaţii potrivit cărora transporta rachete antitanc încălcând sancţiunile Naţiunilor Unite impuse Coreii de Nord”, a precizat el.

Ahmed Abu Zeid a confirmat apoi că armele au fost confiscate şi distruse sub supervizarea experţilor mandataţi în cadrul sancţiunilor ONU împotriva Phenianului.

Potrivit purtătorului de cuvânt, care a dezminţit categoric că armele erau ţara sa era destinatarul transportului, ONU nu a menţionat în raportul său că încărcătura era destinată Egiptului.

Abu Zeid a adăugat că Naţiunile Unite au “lăudat eforturile depuse de Egipt”.

Acest incident intervine într-un moment în care preşedintele american, Donald Trump, anunţă viitoare acţiuni împotriva regimului nord-coreean, calificând ca “pierdere de vreme” negocierile cu Phenianul.

La rândul său, Cairo încearcă să recâştige sprijinul Washingtonului după mai mulţi ani de suspendare parţială a ajutorului american sub administraţia Obama.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ziarul New York Times a identificat cea mai frumoasă carte a secolului 21

Ziarul New York Times a identificat cea mai frumoasă carte a secolului 21 Prietena mea genială, de Elena Ferrante, tradusă în engleză de Ann Goldstein...

‘Despicable Me’, prima franciză animată din istorie care depăşeşte încasări de 5 miliarde de dolari

'Despicable Me', prima franciză animată din istorie care depăşeşte încasări de 5 miliarde de dolari "Despicable Me 4" s-a impus la box office-ul internaţional, câştigând...

Netflix a dezvăluit imagini din culisele celui de-al cincilea şi ultimul sezon al serialului ‘Strange Things’

Netflix a dezvăluit imagini din culisele celui de-al cincilea şi ultimul sezon al serialului 'Strange Things' Netflix a dezvăluit luni imagini din culisele celui de-al...

Nominalizările la premiile Emmy o să fie anunţate miercuri: Netflix se pregătește să dea marea lovitură

Nominalizările la premiile Emmy o să fie anunţate miercuri: Netflix se pregătește să dea marea lovitură Serialele "The Bear", "Shogun" şi "Baby Reindeer" sunt cotate...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.