Egiptul şi Qatarul cer o anchetă internaţională asupra încălcărilor comise de Israel în Gaza

Egiptul şi Qatarul au criticat comunitatea mondială şi Consiliul de Securitate al ONU, cerând o anchetă internaţională asupra încălcărilor comise de Israel în Gaza, informează sâmbătă agenţia DPA.

Arabia Saudită găzduieşte un summit extraordinar comun islamo-arab sâmbătă la Riad pentru a discuta despre războiul Israel-Hamas care durează de peste o lună.

Citește și : Tofilat: Putin a început să exercite presiuni asupra țării în încercarea de a-și impune interesele

Adresându-se sâmbătă la summit, preşedintele egiptean Abdel-Fattah al-Sissi a declarat că comunitatea internaţională, în special Consiliul de Securitate al ONU, “au responsabilitatea directă de a lucra serios şi hotărât” pentru a ajuta poporul palestinian din Gaza.

El a cerut “încetarea imediată şi durabilă a focului în Fâşia Gaza (…) fără restricţii sau condiţii”.

“ONU ar trebui să trimită echipe care să investigheze imediat afirmaţiile israeliene folosite pentru a justifica atacurile asupra spitalelor”, a declarat la rândul său emirul Qatarului, şeic Tamim bin Hamad Al Thani, adresându-se la summit.

El a spus de asemenea că ţara sa depune eforturi de mediere pentru a asigura eliberarea ostaticilor israelieni din Gaza, exprimându-şi speranţa că se va ajunge în curând la un armistiţiu umanitar în Fâşia Gaza.

“Comunitatea internaţională nu a reuşit să-şi asume responsabilităţile legale şi etice”, a subliniat şeic Tamim, citat de Reuters.

Citește și : Efros, despre cooperarea cu Ucraina: Țările noastre trebuie să meargă pe calea europeană de dezvoltare

“Cât timp va trata comunitatea internaţională Israelul ca şi cum ar fi deasupra legilor internaţionale”, a adăugat el.

Iniţial, doar cei 22 de membri ai Ligii Arabe urmau să participe, dar întâlnirea a fost mai târziu extinsă pentru a include Organizaţia Cooperării Islamice (OCI), o asociaţie de 57 de state cu majoritate musulmană de care aparţin ţările Ligii Arabe.

This post was last modified on 11/11/2023 23:59 23:59

Tags: egiptGazaisraelONUqatar
Categorii: ExterneȘtirile zilei