X

El Mayo, regele mexican al drogurilor, pledează nevinovat la acuzațiile de trafic de droguri din SUA

El Mayo, regele mexican al drogurilor, pledează nevinovat la acuzațiile de trafic de droguri din SUA

Ismael „El Mayo” Zambada, presupus cofondator al cartelului Sinaloa, a pledat nevinovat la acuzațiile de trafic de droguri din SUA, vineri, după ce el și un fiu al lui El Chapo au fost arestați în Texas, transmite Reuters.

În dosarele instanței se arată că Zambada a cerut să se pledeze nevinovat în numele său, pledoarie care a fost acceptată de magistratul american, potrivit stiripesurse.

Citește și : Mircea Geoană contraatacă după acuzațiile de plagiat

La o primă înfățișare în fața instanței, vineri, într-o sală de judecată din Texas, lui Zambada i s-au citit drepturile și acuzațiile, conform transcrierii.

Zambada este acuzat că este unul dintre cei mai importanți traficanți din istoria Mexicului, fiind cofondator al Cartelului Sinaloa împreună cu Joaquin „El Chapo” Guzman. El Chapo a fost extrădat în SUA în 2017 și ispășește o condamnare pe viață într-o închisoare de maximă securitate.

Zambada și Joaquin Guzman Lopez, un fiu al lui El Chapo, fac obiectul unor acuzații multiple în Statele Unite pentru că ar fi distribuit cantități uriașe de fentanil și alte droguri pe străzile americane.

Cei doi au fost reținuți după ce au aterizat joi cu un avion privat în zona El Paso.

Citește și : O comisie specială parlamentară va identifica măsuri pentru depășirea crizei din agricultură

Tags: droguriEl MayoSUAtexas
Diverse