Electoratul respinge militarii la putere în alegerile din Thailanda

Publicat:

Thailandezii au provocat o înfrângere serioasă armatei aflate la putere timp de aproape un deceniu în alegerile legislative care au avut loc duminică şi care au propulsat în frunte cele două partide de opoziţie pro-democraţie, pregătite să negocieze pentru a forma o coaliţie de guvernare, transmite AFP, potrivit agerpres.

Partidul Move Forward, a cărui retorică progresistă reflectă protestele masive din 2020 care cer o reformare radicală a monarhiei, este bine plasat pentru a deveni principala forţă în următorul parlament. Dar, de la reforma legii severe de lezmajestate până la sfârşitul conscripţiei obligatorii, programul său, considerat radical, poate crea noi tensiuni cu elita militaro-regalistă care îşi păstrează influenţa în cadrul instituţiilor. Într-un regat în care intervenţiile armatei şi ale justiţiei au perturbat adesea procesul democratic, observatorii se tem de un scenariu care ar limita alternanţa atât de aşteptată, în beneficiul militarilor.


Citeşte şi: Polonia rămâne cea mai ostilă țară din UE față de homosexuali

Milioane de alegători s-au prezentat la urne pentru un scrutin marcat de respingerea prim-ministrului în exerciţiu Prayut Chan-O-Cha, care a ajuns la putere după o lovitură de stat în 2014, legitimat ulterior în 2019 de nişte alegeri controversate.

Pe baza numărării buletinelor de vot în 97% din secţiile de votare, Move Forward este pe primul loc, cu peste 13,5 milioane de voturi (din 52 de milioane de alegători).

Pe locul al doilea s-a clasat partidul de opoziţie Pheu Thai condus de Paetongtarn Shinawatra, fiica fostului prim-ministru în exil Thaksin Shinawatra, care a câştigat 10,3 milioane de voturi. Fostul general Prayut Chan-O-Cha a strâns 4,5 milioane de voturi cu partidul United Thai Nation (UTN) şi s-a clasat pe poziţia a treia.

Rezultatele oficiale finale vor fi făcute publice peste câteva săptămâni.

În noaptea de duminică spre luni, comisia electorală îi acorda partidului Move Forward 113 deputaţi, cu un uşor avans faţă de Pheu Thai – 112 deputaţi -, din cele 400 de circumscripţii puse în joc. Restul de 100 de deputaţi sunt aleşi prin reprezentare proporţională.

Citeşte şi: Afacerile familiei Biden (editorial) – Black News

Sistemul electoral complex, stabilit de armată, obligă Move Forward şi Pheu Thai la o majoritate largă în parlament sau la formarea unei coaliţii. Opoziţia are nevoie de 376 de locuri din cele 500 din Adunarea Naţională pentru a contrabalansa influenţa celor 250 de senatori numiţi de armată. Este suficient ca tabăra pro-armată de 126 de deputaţi să asigure o majoritate în votul pentru desemnarea premierului, ales de cele două camere.

Scrutinul de duminică a fost primul organizat la nivel naţional după protestele masive din 2020, care au zguduit poziţia aproape de neatins a monarhiei, în care regele Maha Vajiralongkorn se bucură de un statut divin. Aceste proteste, care s-au diminuat în intensitate sub efectul pandemiei de COVID-19 şi al represiunii din partea autorităţilor, au alimentat totuşi dinamismul Move Forward. Dacă Move Forward se bazează pe un electorat tânăr, Pheu Thai şi-a mobilizat susţinătorii în teritoriile rurale şi sărace din nord şi nord-est, care au beneficiat de politicile de redistribuire cu caracter de pionierat ale premierului Thaksin, în perioada când acesta s-a aflat la putere, între 2001 şi 2006. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ucraina, solicitare în regim de urgență pentru România și alte țări: criză uriașă în țara vecină

Ucraina, solicitare în regim de urgență pentru România și alte țări: criză uriașă în țara vecină Compania Ukrenergo informează că, în cursul zilei de miercuri,...

Semnal de alarmă: doar în luna iunie, sute de persoane au fost victime ale accidentelor rutiere

Semnal de alarmă: doar în luna iunie, sute de persoane au fost victime ale accidentelor rutiere Tot mai multe victime pe traseele din țară. Medicii...

Cristian Prepeliță, candidat la funcția de procuror, cere recuzarea unui membru CSP

Cristian Prepeliță, candidat la funcția de procuror, cere recuzarea unui membru CSP Consiliul Superior al Procurorilor îi intervievează, astăzi, pe candidații la funcțiile de procuror...

Mihai Popșoi va participa la Summitul NATO de la Washington

Mihai Popșoi va participa la Summitul NATO de la Washington Ministrul de Externe Mihai Popșoi va participa la acest eveniment în scopul consolidării relațiilor cu...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.