Elevi din Noua Zeelandă lansează o acţiune de protest la nivel global împotriva schimbărilor climatice

Mii de elevi din Noua Zeelandă au lansat vineri o acţiune de protest la nivel global pentru a cere măsuri mai urgente împotriva schimbărilor climatice, relatează dpa, potrivit agerpres.

Organizaţiile “School Strike for Climate” şi “Fridays for Future” şi-au unit forţele pentru a organiza protestele pentru climă din acest an, cu demonstraţii şi mitinguri planificate pe toate continentele.

Citeşte şi: Capii filialei Gazprombank din Elveţia, chemaţi în justiţie în cazul violoncelistului rus Serghei Roldughin – Black News

“Distrugerile cauzate de inundaţii în Auckland şi de ciclonul Gabrielle au fost copleşitoare. Oamenii şi-au pierdut persoane dragi şi numeroase vieţi au fost afectate. Acestea sunt schimbările climatice”, a declarat liderul Partidului Verzilor din Noua Zeelandă, James Shaw.

“Sincer, suntem în criză de timp, iar eu mi-am pierdut răbdarea. Avem nevoie de măsuri urgente”, a subliniat el.

Citeşte şi: Doi americani au fost arestaţi pentru exportul ilegal de tehnologie în Rusia – Black News

Tinerii din Noua Zeelandă cer renunţarea la exploatarea de combustibili fosili, reducerea vârstei de vot la 16 ani şi mai multe zone marine protejate.

Mişcarea “Fridays for Future” a fost lansată în 2018 de activista suedeză de mediu Greta Thunberg, o iniţiativă urmată rapid de zeci de mii de tineri de pe întreg globul.

This post was last modified on 03/03/2023 11:40 11:40

Tags: AucklandFridays for FutureGreta ThunbergJames ShawNoua ZeelandaSchool Strike for Climate
Categorii: Știrile zilei