Elevi şi artişti de circ protestează în Italia împotriva restricţiilor

Publicat:

Sentimentele ostile faţă de restricţiile impuse în contextul pandemiei sunt în creştere în rândul populaţiei din Italia, unde numeroşi elevi au ieşit vineri pe străzile mai multor oraşe pentru a manifesta în favoarea revenirii în clasele de curs, informează dpa, potrivit agerpres.   

Vreme deja de multe luni de zile, milioane de copii şi de adolescenţi au fost şcolarizaţi doar la distanţă. Recent, guvernul de la Roma a promis că va lua în considerare redeschiderea graduală a şcolilor după Paşti.


Citește și : Carantină OBLIGATORIE la hotel pentru toţi cei care ajung în Irlanda din ‘ţările roşii’

Proteste ale elevilor, profesorilor şi părinţilor împotriva învăţământului la distanţă, considerat ineficient, au fost planificate în 60 de oraşe din Italia, printre care Milano, Florenţa, Roma şi Napoli, potrivit agenţiei de presă Ansa.

“Am obosit să stăm acasă”, a declarat pentru Ansa la Torino una dintre persoanele care au organizat protestele, Carola Messina, din partea grupului Priorita alla scuola (Prioritate pentru şcoală). “Nu credem că ei vor redeschide (şcolile) după Paşti”, a spus ea.

Închiderea de durată a şcolilor constituie un motiv de critici în Italia încă de la începutul primului val al pandemiei, în 2020. Experţi guvernamentali iau în calcul testări săptămânale în toate şcolile, potrivit cotidianului La Repubblica. Oricum, ei nu exclud că un asemenea plan va fi costisitor şi greu de organizat.

În acelaşi timp, la Roma, artişti de circ în costume viu colorate au adus cai de carusel pentru a protesta împotriva restricţiilor. Potrivit reporterilor, angajaţi ai unor parcuri de distracţii de pe întreg teritoriul Italiei plănuiesc de asemenea să participe la demonstraţii.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.